Sentinţa lui Gâdea, amânată pentru joi. Vezi ce spune şeful CNA despre reacţia moderatorului

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amânat pentru joi luarea unei decizii în cazul realizatorului TV Mihai Gâdea, care în cadrul emisiunii "Sinteza Zilei", de la Antena 3, l-a jignit pe preşedintele CNAS, Lucian Duţă, numindu-l "nesimţit", "mitocan" şi "dobitoc".
Romania TV
28 feb. 2012, 15:23
Sentinţa lui Gâdea, amânată pentru joi. Vezi ce spune şeful CNA despre reacţia moderatorului

Membrii CNA nu au reuşit să ajungă, marţi, la un numitor comun în privinţa sancţiunii ce va fi aplicate postului Antena 3 pentru atitudinea avută de moderatorul Mihai Gâdea, în direct, la adresa şefului CNAS, Lucian Duţă.

„A fost evident că e vorba de un derapaj de limbaj injurios inadmisibil în audiovizual. Toţi colegii au fost de acord cu asta, dar nu toţi au fost de acord cu măsurile propuse. N-am ajuns încă la un numitor comun, o să ajungem joi”, a declarat preşedintele CNA, Răsvan Popescu.

În emisiunea „Sinteza zilei” din data de 22 februarie, Mihai Gâdea l-a jignit în direct pe preşedintele CNAS, Lucian Duţă, numindu-l „nesimţit” şi „dobitoc”. „O firmă de medicamente care producea morfină a plecat din România. Întrebarea este de ce a plecat firma aia? Nu cumva pentru ca i s-a pus o taxă care îi ducea într-un fel de faliment? Dumneavoastră sunteţi un nesimţit dacă asta aţi înteles. Eu apăr altceva, domnule Duţă! Apăr pacienţii care sunt bolnavi de cancer şi de leucemie şi care nu au morfină. Dacă nu înţelegeţi asta, sunteţi un dobitoc”, a spus moderatorul. Explicaţia oferită ulterior de Lucian Duţă a pus şi mai tare paie pe foc. „Cum îl cheamă pe acel preşedinte al Casei de Asigurări ca să va dea în judecată. CUM ÎL CHEAMĂ? CUM ÎL CHEAMĂ? Domnule Duţă, eu nu-mi pot pierde timpul cu dumneavoastră. Spuneţi cum îl cheamă pe preşedinte? Domnule Duţă…sunteţi jalnic! Sunteţi jalnic”, a continuat Mihai Gâdea „tirul”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT