Mircea Duşa (PSD) spune pentru cine a modificat PDL „pe picior” Legea lustraţiei

Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a declarat, marţi, că Legea lustraţiei adoptată de Cameră a fost modificată "pe picior" de PDL, pentru ca anumite persoane să iasă de sub incidenţa legii, informează Mediafax.
Romania TV
28 feb. 2012, 17:04
Mircea Duşa (PSD) spune pentru cine a modificat PDL

Duşa a spus că la nivelul PSD nu s-a luat încă o decizie cu privire la eventuala contestare la Curtea Constituţională a Legii lustraţiei, juriştii partidului analizând textul de lege.

Deputatul PSD a afirmat că, „la indicaţiile PD””, a fost adoptată o lege „pe picior”.

„Probabil că a visat cineva azi-noapte că trebuie adoptată legea şi s-a făcut un raport pentru anumite persoane, pentru a scoate din lege pe fostul premier, pe actualul premier şi pe domnul Meleşcanu. Împotriva cutumelor parlamentare, s-a invocat existenţa unor erori materiale ca să se modifice legea în plen, pentru a scoate de sub incidenţa legii pe cei din UTC şi pe cei din misiunile diplomatice şi consulare”, a spus Duşa.

El a declarat că noua formă a legii lustraţiei interzice numirea în funcţii de demnitate a foştilor procurori comunişti, ceea ce ar însemna că „Monica Macovei va fi lustrată”.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, legea lustraţiei, care impune restricţii ale unor drepturi pentru o perioadă de cinci ani persoanelor care au ocupat diverse funcţii în regimul comunist. Proiectul de lege a fost adoptat de plenul Camerei cu 167 „pentru” şi patru abţineri, în absenţa opoziţiei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Bianca Nuțu, astroloaga de la Neața, a născut. Spune că primele săptămâni ca mamă au fost foarte grele: „Am plâns”
Fanatik.ro
Bîrligea, de 6 ori mai ieftin decât Rrahmani! Transferul fostului atacant al FCSB la Frosinone, văzut dintr-o altă perspectivă
Capital.ro
Scade acciza la motorină de la 1 septembrie. Gură de aer proaspăt pentru șoferi. Alexandru Nazare: Este o intervenție temporară și calibrată
Playtech.ro
Aparatele care încep să „mănânce” mai mult curent din septembrie. Cât poate crește factura unei familii
Adevarul
Păţania unui turist britanic amendat, fără să ştie, într-un autobuz STB din Capitală: „Am crezut că mă ajută pentru că îmi fusese respins cardul”
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
A anunțat în direct că Becali i-a găsit înlocuitor lui Baciu la FCSB: ”Trage de el să vină!”
MediaFlux
Putin amenință țările europene. Rusia e nervoasă pentru ajutorul dat Ucrainei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat