Gabriela Cristea, anunţ în DIRECT: „A vrut să pună el punct relaţiei, nu eu”

Prezentatoarea TV Gabriela Cristea şi cântăreţul Tavi Clonda se iubesc mai mult ca niciodată, chiar dacă între ei este o diferenţă de vâstă destul de mare. Cu toate acestea, cei doi au planuri de viitor, pe care încă nu şi le-au pus în aplicare.
Romania TV
14 nov. 2014, 14:00
Gabriela Cristea, anunţ în DIRECT:

În emisiunea sa, prezentatoarea a povestit o întâmplare foarte amuzantă referitoare la faptul că a aflat din ziare când îşi va uni destinele cu Tavi. Chiar dacă îşi doreşte nespus să devină soţ şi soţie acest lucru nu se poate realiza, pentru că momentan cei doi sunt foarte prinşi în proiecte.

„M-a sunat o jurnalistă să mă întrebe despre nuntă. I-am zis că nu am vorbit nimic, că nu am avut când. Sunt lucruri multe şi importante de vorbit, din punct de vedere al finanțelor, al timpului. Poate, dacă avem timp de Crăciun, cムsuntem mai liberi, discutăm atunci asta. Dar ce credeţi că am aflat din presă? Că mă mărit la vară.

Înainte să intru în emisiune mă uitam pe telefon, l-am pus pe canapea, l-am lovit cu cotul și când l-am luat de jos, era „la revedere”! Azi vorbeam cu Tavi să ne schimbăm telefonul și cred că mobilul meu l-a auzit. A vrut să pună el punct relației, nu eu”, a spus Gabriela Cristea.

Veste teribilă pentru Gabriela Cristea. Tatăl ei a făcut INFARCT

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
A murit un celebru interlop român din garda veche! Familia lui este în stare de șoc
Fanatik.ro
Culisele plecării lui MM Stoica de la FCSB: „Nu mă mai înțelegeam cu Gigi Becali! Am avut un episod de depresie severă”
Capital.ro
Doliu în televiziune. S-a stins din viață actorul dintr-un serial iubit de mulți români: Cu profundă emoție anunțăm trecerea lui în neființă
Playtech.ro
Românii din diaspora primesc până la 200.000 de euro dacă se întorc să investească în țară. Cum se obţin banii şi condiţia pusă de stat
Adevarul
Greșelile absolut aberante care au schimbat cursul istoriei. Deciziile de neînțeles ale unora dintre cei mai mari lideri
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Numărul cazurilor de hantavirus crește alarmant! Ce spun specialiștii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
iamsport.ro
Mititelu a izbucnit: ”Rotaru e neam cu Ponta, minte cum respiră!” / ”Imbecilule! Ai amnezie?”
MediaFlux
Horoscop 28 mai. Trei zodii vor avea șansa să-și schimbe viața. Ce se întâmplă cu restul nativilor
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți