Cadavrul unui bătrân, deshumat la scurt timp după înmormântare. Află motivul

Caz incredibil la Dorohoi. Procurorii au decis deshumarea cadavrului unui bătrân decedat în spitalul din oraş. Rudele acuză că omul a murit cu zile pentru că a fost complet ignorat de medici. În acest caz s-a deschis un dosar de ucidere din culpă.
Iulian Tudor
15 nov. 2014, 14:11
Cadavrul unui bătrân, deshumat la scurt timp după înmormântare. Află motivul

Un bătrân de 87 de ani a fost deshumat, sâmbătă, la o zi după înmormântare, potrivit botosaninews.ro.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi au dispus exhumarea unui bărbat din localitatea Griviţa, comuna Cordăreni, care a decedat, marţi, în Spitalul Municipal din Dorohoi.

Familia a sesizat procurorii cu privire la faptul că bătrânul nu ar fi fost îngrijit şi ar fi fost lăsat să moară, iar din acest motiv Parchetul a deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, abuz în serviciu şi fals.

Procurorii şi poliţiştii au mers la domiciliul bătrânului cu scopul de a întârzia înmormântarea, însă când au ajuns acolo, mortul era deja îngropat. Din această cauză, oamenii legii au cerut deshumarea.

Scoaterea sicriului din groapă s-a făcut sâmbătă, iar necropsia va avea loc la Serviciul de Medicină Legală.

Citeşte şi: MOARTE SUSPECTĂ la Spitalul din Bacău: Un tânăr a murit după o banală injecţie

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT