China trimite o sondă spaţială pe Marte, până în 2020

China intenţionează să trimită o sondă spaţială pe planeta Marte în anul 2020, pentru a depune un vehicul teleghidat, după eşecul unei misiuni precedente spre Planeta Roşie, a informat marţi presa de stat din China, citată de agenţia AFP, citată de Agerpres.
Alina Costache
18 nov. 2014, 09:32
China trimite o sondă spaţială pe Marte, până în 2020

„Preconizăm să efectuăm o misiune pe Marte până în 2020, care va include punerea pe orbită a unei sonde spaţiale, amartizarea sa şi explorarea planetei prin intermediul unui vehicul”, a declarat omul de ştiinţă Peng Tao, citat de ziarul China Daily.

„Spre comparaţie, alte naţiuni vor trebui să efectueze mai multe misiuni pentru a reuşi aceste trei etape”, a susţinut sursa citată.

Agenţia spaţială chineză nu a anunţat oficial o nouă misiune pe Marte, dar intenţia Chinei de a explora Planeta Roşie este binecunoscută, comentează agenţia de presă citată.

China şi-a perfecţionat tehnica spaţială, reuşind o aselenizare la sfârşitul anului 2013 cu sonda de Chang’e-3 şi debarcarea pe suprafaţa Lunii a unui vehicul teleghidat numit „Iepurele de Jad”, misiune apreciată drept un „succes deplin”, scrie AFP.

Acest rover lunar aselenizat la mijlocul lunii decembrie 2013, a întrerupt comunicarea cu Pământul câteva săptămâni mai târziu din cauza unor probleme tehnice generate de „mediul complicat de pe suprafaţa Lunii”. Oamenii de ştiinţă chinezi s-au temut că modulul nu va supravieţui frigului din noaptea lunară care durează cât paisprezece zile pământene, însă contactul cu „Iepurele de jad” a fost în cele din urma restabilit la mijlocul lunii februarie 2014.

Prima misiune chineză pe planeta Marte s-a încheiat cu un eşec în anul 2011, ca satelitul Yinghuo-1, a cărui misiune a fost să studieze suprafaţa şi câmpul magnetic al Planetei Roşii a fost pierdut de sonda Phobos-Grunt proiectată de Agenţia Spaţială Rusă.

În luna septembrie, India, o altă ţară asiatică cu mari ambiţii spaţiale, a reuşit să plaseze pe orbita planetei Marte o sondă spaţială proiectată cu costuri reduse şi în timp record, aminteşte AFP.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Gică Hagi a „tăiat” 53 de milioane de euro din naționala României. Cei 6 „exilați” de la meciul cu Bosnia, cu 17 milioane mai scumpi decât primul „11”
Capital.ro
Au nevoie urgentă de muncitori, dar nimeni nu se înghesuie. Plata poate ajunge la 400 de lei pe zi
Playtech.ro
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Ce venit trebuie să ai pentru a primi bani de la stat și când se depune cererea
Adevarul
Urmărire ca în filme pe DN6. Șofer fugar, imobilizat de polițiști cu focuri de armă și „spike”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul tricolor a numit ”cel mai bun” fotbalist al României: ”El merita să fie căpitan cu Suedia, nu Ianis Hagi!”
MediaFlux
Răsturnare de situație în România. Alegerile anticipate pot fi organizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte