Ninge ca-n poveşti pe Valea Prahovei

La munte, temperaturile au coborât sub zero grade Celsius, iar ploaia s-a transformat în lapoviţă şi ninsoare. La Cota 1.400 din Sinaia stratul de zăpadă măsura ieri 10 centimetri, iar pe Platoul Bucegi, la peste 2.000 de metri altitudine, omătul ajungea la 20 de centimetri.
Alina Costache
18 nov. 2014, 19:06
Ninge ca-n poveşti pe Valea Prahovei

Turiştii aflaţi la munte s-au bucurat de peisajul autentic de iarnă, însă salvamontiştii îi avertizează pe oameni să nu se aventureze pe trasee.
De asemenea, cei care vor să ajungă cu maşina la Cota 1.400 din Sinaia, trebuie să ştie că şoseaua e acoperită cu zăpadă, aşa că autoturismele trebuie să fie echipate corespunzător. În ţară, vremea va fi mai caldă decât ar fi normal, cu maxime de 14 grade şi minime de 7 grade.

PRIMA NINSOARE în Băile Harghita. Proprietarii de pensiuni, pregătiţi pentru sosirea turiştilor

De joi însă, temperaturile vor scădea sub media climatologică, cu maxime de 4 grade şi minime de -5… 2 grade. În cursul acestei săptămâni va ploua pe arii extinse în toate zonele, în special pe 19 noiembrie. După 25 noiembrie precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă, inclusiv la şes, scrie libertatea.ro. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT