Pompierii, în ALERTĂ, după ce un camion a luat foc în mers pe DN5

Un camion încărcat cu cofraje pentru ouă care se deplasa către frontiera Giurgiu a ars ca o torţă în noaptea de marţi spre miercuri pe DN 5, în dreptul localităţii Frăteşti, după ce încărcătura a luat foc în timpul mersului.
Iulian Tudor
19 nov. 2014, 08:55
Pompierii, în ALERTĂ, după ce un camion a luat foc în mers pe DN5

Un camion cu remorcă încărcat cu cofraje pentru ouă cu destinaţia Grecia, condus de un cetăţean român în vârstă de 32 de ani din Slatina spre frontiera Giurgiu-Ruse, a luat foc în mers la intrarea în localitatea Frăteşti„, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cristian Şuţă, potrivit Agerpres.

El a afirmat că şoferul a observat în timpul mersului cum de sub prelata camionului ies flăcări şi a avut timp să tragă camionul pe marginea drumului şi să se salveze.

Circulaţia a fost întreruptă aproximativ o jumătate de oră pe DN 5 până când echipajele ISU Giurgiu au stins focul, dar cabina camionului şi remorca au fost distruse. Conducătorul camionului a fost testat cu aparatul etilotest şi rezultatul a fost zero.

Din primele cercetări este posibil ca focul să fi izbucnit de la un scurt circuit electric.

Citeşte şi: INCENDIU DEVASTATOR în Constanţa: Şase case, mistuite de flăcări, 26 de persoane, evacuate VIDEO

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Octavian Popescu, primit surprinzător de bine în Grecia după scandalul din România: reacția patronului Levadiakos
Capital.ro
Toamna aduce o evoluție surprinzătoare a temperaturilor. Prognoza ANM până pe 19 octombrie
Playtech.ro
Ai frânat imediat ce ai văzut radarul. Este deja prea târziu? De la ce distanță poate fi măsurată viteza mașinii
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Bombă! Adrian Ilie vrea să susțină financiar o echipă de tradiție: 'Am avut deja discuții cu oameni de afară'
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte