Iliescu, despre Legea lustraţiei: Este o ruşine. Ce facem, întoarcem foaia invers?

Fostul preşedinte Ion Iliescu susţine că aplicarea Legii lustraţiei reprezintă o măsură similară celor prin care regimul comunist din România a eliminat din viaţa publică moşierii, capitaliştii şi membrii partidelor burgheze. Iliescu este nemulţumit că legea introduce principiul antidemocratic al responsabilităţii colective, în locul celei individuale.
Romania TV
29 feb. 2012, 09:50
Iliescu, despre Legea lustraţiei: Este o ruşine. Ce facem, întoarcem foaia invers?

Preşedintele de onoare al PSD a arătat că o lege democratică nu poate incrimina categorii întregi.

„Legea în sine este antidemocratică. Nu veţi găsi aşa ceva în niciun stat democratic – incriminarea de categorii sociale întregi. Responsabilitatea trebuie să fie întotdeauna individuală şi dacă vrei, îl incriminezi pe individ şi faptele sale. Nu la grămadă”, a spus Iliescu.

Acesta a argumentat prin faptul că acelaşi procedeu a fost folosit de către regimul comunist din România, după preluarea puterii.

„Asta au făcut regimurile totalitare. La noi, regimul autoritar a scos în afara vieţii politice categorii întregi: moşieri, capitalişti, membrii partidelor burgheze. Acum ce face, întoarcem foaia invers? Este acelaşi principiu antidemocratic. Este o ruşine pentru România democratică de astăzi”, a declarat Ion Iliescu.

El a precizat că aplicarea acestei legi nu îl poate afecta. Cât priveşte un eventual atac al PSD la CCR pe Legea lustraţiei, Iliescu a răspuns: „O să vadă”.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Video cutremurător: Gică Popescu, împietrit de durere la catafalcul celui mai bun prieten
Capital.ro
Chirie pentru proprietarii de teren. Banii pe care românii îi pot cere, dar statul probabil nu-i va plăti. Reguli dacă ai stâlpi sau o conductă pe teren
Playtech.ro
Weekendul 5-7 iunie 2026 în București: ghidul complet pentru ieșiri cu filme, teatru și activități pentru copii
Tipurile de cancer strâns legate de consumul de alcool. Nu există o „cantitate sigură”, iar mitul „unui pahar pe zi” este fals
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Fostul golgheter din SuperLiga, dezvăluire terifiantă: ”Cei care au plecat în seara aceea au fost omorâți toți”
MediaFlux
Rusia amenință direct România. Putin e nervos din cauza dronei prăbușite în Galați
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți