ALERTĂ în Bucureşti! Un deţinut de la Penitenciarul Jilava a EVADAT

Un deţinut în vârstă de 32 de ani, încarcerat la Penitenciarul Jilava, a părăsit miercuri, în jurul orei 11.00, punctul de lucru exterior la care era repartizat, fiind clasificat în regim semideschis după o condamnare definitivă la 2 ani şi 9 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Marius Neagu
19 nov. 2014, 12:32
ALERTĂ în Bucureşti! Un deţinut de la Penitenciarul Jilava a EVADAT

„În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces – posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti, Poliţia de Frontieră şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Ilfov”, informează un comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative, care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.

CITEŞTE ŞI Un deţinut de la Penitenciarul din Iaşi a EVADAT

ANP roagă cetăţenii ca, în cazul în care deţin informaţii care ar putea ajuta la identificarea sau capturarea deţinutului, să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la numărul de telefon 112.

Potrivit datelor din comunicat, deţinutul se numeşte Dumitru Daniel Sandu, cu domiciliul în Bucureşti, sectorul 4, are 1,70 m înălţime, constituţie atletică, ochi căprui, păr şaten închis, şapte tatuaje şi o cicatrice pe braţul stâng iar vestimentaţia: hanorac gri cu glugă, pantalon sport cu dungă laterală de culoare deschisă, pantofi tip sport albaştri.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT