Ziua Mondială a Salutului: De la „Bună ziua!”, la limba scoasă şi bătutul din palme VIDEO

Astfel, în România, forma de salut diferă în funcţie de zonele geografice, ea suferind în decursul timpului şi anumite modificări. „Bună„, aşa se salută, în prezent, bucureştenii. Ardelenii spun „servus”, dar nu toţi. În Cluj, Sibiu, Banat, se foloseşte „ciau” sau „ceau”.
(P)

Adolescenţii mai folosesc şi formulele de salut: „Salve!”, „Salutare!”, „Salut!”, „Noroc!”, „Pa!”, „Te sărut!”, „Hai, te-am pupat!”, „Salut, bărbate!”, „Hai, pa!” sau recent: „Hi”, „Hi all”, „Sal”, „Hello”, „Ahoy, See ya”. „Bună ziua”, „La revedere”, „Sărut-mâna” aproape au dispărut dintre formele româneşti de salut. În mediile educate, a prins teren englezescul „How do you do?”. Întrebarea „Ce mai faci?” sau „Cum îţi merge?” este deja o formulă de politeţe fără pretenţia de a pătrunde efectiv în treburile altuia.

Mai folosim şi saluturi religioase: „Doamne ajută!”, „Domnul cu tine!” şi „Hristos în mijlocul nostru!”, un salut vechi, de care puţină lume mai ştie şi la care se răspunde „Este şi va fi mereu!”. Folosim şi formula specifică anumitor sărbători creştine „Hristos a înviat!” o rostim din ziua de Paşti şi până în ziua de Înălţare. Se răspunde cu „Adevărat a înviat!”. În ziua Înălţării, ortodocşii se salută cu „Hristos s-a înălţat!” şi se răspunde „Adevărat s-a înălţat!”.

Pe alte meleaguri, întâlnim salutul, astfel: „Konnichi wa” (japoneză), „Jambo” (swahili), „Ni hao” (chineză), „Bonjur” (franceză), „Ciao” (italiană), „Ahoj” (cehă), „Hej” (daneză), „Șalom” (ebraică), „Saluton” (esperanto), „Hallo” (germană), „Olá” (portugheză), „Zdravstvuitie” (rusă), „Al Salaam a alaykum” (arabă), „Merhaba” (turcă).

Ce spune codul bunelor maniere despre salut

În codul bunelor maniere, ni se specifică cum este corect să salutăm. În orice împrejurări, bărbatul salută primul femeia, indiferent dacă aceasta este mai tânără ca el. Însă, o femeie mai tânără va saluta întotdeauna o femeie mai în vârstă. Cei mai în vârstă trebuie să fie salutaţi de către cei mai tineri, cel inferior din punct de vedere profesional îl salută pe cel superior. Dacă întâlnim pe cineva cunoscut, aflat într-un grup, îi salutăm pe toţi, iar cei care însoţesc persoana respectivă trebuie să salute la rândul lor. Este politicos să răspundem oricărui salut iar strânsul mâinii, la bărbaţi, să se efectueze scurt şi ferm.

Pe vremuri, a saluta însemna a-i face cuiva o urare, a-i dori ceva de bine. „Nu te mai salut” era perceput mai ceva ca o înjurătură. La sate, mai ales, a nu saluta un drumeţ înseamnă a-i demonstra că nu vrei să-l recunoşti, că eşti supărat pe el.

Primele atestări ale salutului se referă la formele de supunere şi datează din vremea primelor dinastii chineze. Oamenii de rând trebuia să îşi acopere ochii cu palma pentru a nu fi orbiţi de lumina emanată de strălucitorul împărat. În acest obicei, îşi are originea salutul militar. În vremea romanilor, „Ave Cezar!” era însoţit şi de strângerea antebraţelor, ca semn de încredere, braţul neînarmat simbolizând pacea şi prietenia. În epocile cavalerilor, domniţele erau salutate cu reverenţe adânci şi sărutarea mâinii înmănuşate.

Peste tot în lume, forma de salut este influenţată de varietatea de culturi, salutul având diferite semnificaţii. În Tibet, de exemplu, este foarte politicos sa scoţi limba atunci când întâlneşti pe cineva prima oară. Japonezii se înclină, iar britanicii spun doar „bună ziua” şi îşi dau mâna. În schimb, francezii, pe lângă strânsul mâinii, se sărută pe ambii obraji, atât la sosire, cât şi la plecare. În Botswana, oamenii îşi ating palmele uşor, dar nu le strâng. În Cambodgia, se lipesc palmele, ţinându-le apropiate de piept. Cu cât palmele se ridică mai sus, cu atât respectul arătat este mai mare. În nordul Mozambicului, oamenii bat de trei ori din palme înainte de a rosti cuvântul pentru salut. În Australia, la prima întâlnire nu e politicos să îmbrăţişezi sau să săruţi şi nici să vorbeşti despre chestiuni personale.