Circulaţie RESTRICŢIONATĂ pe DN 57

Traficul rutier se desfăşoară restricţionat, duminică, pe drumul naţional DN 57, situat în Clisura Dunării.
Iulian Tudor
23 nov. 2014, 07:39
Circulaţie RESTRICŢIONATĂ pe DN 57

În tronsonul cuprins între kilometrii 15+700 şi 19+700 se circula pe 1/2 cale din cauza prăbuşirii taluzul de rambleu până la marginea părţii carosabile. potrivit Agerpres.

„De asemenea, din cauza unor viituri şi a ebulmentului antrenat de apă de pe versanţi s-a avariat în zonă zidul de sprijin şi parapetul din beton”, a precizat directorul Secţiei de Drumuri Naţionale Orşova, Ion Cunicel.

Şeful SDN Orşova a mai arătat că la kilometrul 19+700 – stânga, s-a tasat structura respectivei artere de circulaţie generând crăpături longitudinale la o distanţă de doi metri de marginea drumului pe o adâncime de 50 centimetri.

„O parte din sectoarele afectate vor fi reabilitate până la sfârşitul anului, altele în 2015. Zonele cu probleme au fost semnalizate corespunzător cu indicatoare de circulaţie, astfel încât participanţii la trafic să nu fie implicaţi în evenimente rutiere care le-ar putea pune viaţa în primejdie”, a spus Cunicel.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Dialog uluitor Mircea Lucescu – soția Neli, de pe patul de spital: „Vreau să merg la Bratislava!” / „Schimb yala la ușă dacă pleci!”
Capital.ro
Adoptarea euro. 91% din numerarul național a fost retras. Anunț oficial al Băncii Naționale a Bulgariei
Playtech.ro
Cum să economiseşti motorină şi benzină cu ajutorul cauciucurilor: vei fi mai atent când le vei pune pe cele de vară
Adevarul
Pașaportul românesc, mai puternic decât cele eliberate de SUA, Marea Britanie și Australia. În ce state pot românii să călătorească fără viză
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în județul Mureș! Două fetițe, de 4 și 5 ani, au dispărut din curtea locuinței, iar autoritățile solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea lor
iamsport.ro
Acord pentru ca Ion Țiriac să investească la Brașov. Suma este considerabilă
MediaFlux
Pensionarii care pierd 2.800 de lei dacă nu depun un document până marți, 31 martie la CNPP
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj