LOVITURĂ pentru Ucraina. Şeful diplomaţiei germane se pronunţă împotriva aderării acestei ţări la UE şi NATO

Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, s-a pronunţat împotriva aderării Ucrainei la NATO şi UE, informează agenţia de presă RIA Novosti, citând un interviu al şefului diplomaţiei de la Berlin pentru publicaţia Spiegel.
Romania TV
23 nov. 2014, 16:07
LOVITURĂ pentru Ucraina. Şeful diplomaţiei germane se pronunţă împotriva aderării acestei ţări la UE şi NATO

„Consider posibile (stabilirea unor) relaţii parteneriale între Ucraina şi NATO, nu şi un statut de membru”, a declarat Steinmeier în interviul menţionat, potrivit Agerpres.

De asemenea, Frank-Walter Steinmeier nu consideră realistă nici aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană într-o perspectivă imediată, pentru că, în opinia sa, modernizarea economică şi politică a fostei republici sovietice este „un proiect pentru mai multe generaţii”.

„Modernizarea Ucrainei este un proiect pe termen lung. La ora actuală, nu are sens să se facă speculaţii în legătură cu aderarea (Ucrainei) la UE”, a declarat Steinmeier.

Reprezentantul Departamentului de Stat al SUA, Jeff Rathke, a declarat vineri că Washingtonul sprijină aspiraţia Ucrainei de a adera la NATO, dar că decizia finală trebuie să-i aparţină Kievului.

Anterior, într-un interviu acordat postului britanic de televiziune BBC, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia are nevoie de „garanţii de 100%” în privinţa neaderării Ucrainei la NATO. Potrivit lui Peskov, desfăşurarea treptată de forţe NATO tot mai aproape de frontiera Rusiei provoacă tot mai multă îngrijorare la Moscova.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Toate transferurile din Liga Naţională de handbal feminin! Cele mai tari mutări făcute de CSM Bucureşti, Gloria Bistriţa, Rapid şi SCM Râmnicu Vâlcea
Capital.ro
Permis auto 2026. Un document nu mai trebuie adus la ghișeu. Ce acte rămân obligatorii pentru dosar
Playtech.ro
Meseria pentru care se fac cele mai multe angajări în România. Sunt disponibile peste 3.000 de posturi
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat