Lider PSD: Victor Ponta nu trebuie sacrificat. Nu el este vinovat pentru pierderea alegerilor

Victor Ponta nu este vinovat pentru pierderea alegerilor prezidenţiale şi prin urmare nu trebuie sacrificat de partid, a declarat la RFI vicepreşedintele PSD, Gheorghe Nichita. În plus, social-democratul a arătat că, după primul tur, el l-ar fi demis imediat pe ministrul de Externe şi ar fi înfiinţat noi secţii de votare în străinătate.
Ionela Marcu
26 nov. 2014, 08:42
Lider PSD: Victor Ponta nu trebuie sacrificat. Nu el este vinovat pentru pierderea alegerilor

Gheorghe Nichita a vorbit despre greşelile pe care PSD le-a făcut în campania electorală pentru prezidenţiale.

„Dacă mă întrebaţi pe mine, da, există o greşeală, pentru că trebuia să fim foarte fermi în acea duminică, după primul tur, mult mai fermi. Şi de ce nu, chiar dacă erau discuţii legate de acea Ordonanţă, poate că nu era rău… bun, acum sunt nuanţe, respectăm legea sau nu respectăm legea. Şi acest val emoţional care s-a creat până la urmă s-a încercat să se creeze şi prin alte teme. A fost tema cu amnistia, cu corupţia. Deci s-a încercat tot timpul să se creeze acest val emoţional împotriva PSD-ului şi din alte teme. El a reuşit mult mai puternic prin ceea ce a fost în diaspora„, a spus Gheorghe Nichita.

CITEŞTE ŞI Victor Ponta: PSD îşi face analizele în primăvară. Cine face rău partidului, sigur că e EXCLUDERE

Vicepreşedintele PSD a arătat că el l-ar fi demis „imediat” pe ministrul de Externe după primul tur al alegerilor prezidenţiale şi ar fi încercat „în două secunde să vedem ce decizii putem să luăm în afară şi aşa mai departe, pentru că nu mai era vorba doar de a respecta legea, era vorba de o solicitare a oamenilor şi de creare a unui val şi atunci ca să nu dau voie acestui val să se creeze, atunci pot să fac aceste lucruri”.

Nichita a arătat că Victor Ponta nu trebuie să-şi dea demisia din fruntea PSD. „Victor Ponta a demonstrat până acum că poate să ţină un partid unit, a făcut o coaliţie de guvernare, a guvernat doi ani şi ceva foarte bine şi sper să guverneze în continuare la fel de bine. Victor Ponta s-a străduit să fie un candidat foarte bun şi a fost un candidat foarte bun, cu şanse foarte mari. Din păcate, nu cred că el e vinovat, pentru că pe calculul clar, normal, pe vot normal, Victor Ponta era preşedintele României astăzi„, a spus Nichita.

CITEŞTE ŞI VICTOR PONTA, mesaj pe Facebook: Îmi pare rău de multe lucruri pe care le-am spus în campanie

Întrebat dacă, în aceste condiţii, Victor Ponta nu trebuie sacrificat, Nichita a răspuns „Da, eu spun în clipa de faţă că nu trebuie, e opinia mea şi nu e doar opinia mea, am avut o discuţie cu colegii mei, am avut o discuţie cu toţi primarii din judeţ (Iaşi) şi cu cei din Biroul Judeţean de partid şi toţi mi-au spus foarte clar că trebuie să păstrăm echipa unită în continuare Victor Ponta-Liviu Dragnea„.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Tajine de pui cu lămâie şi măsline. Rețeta lui Chef Horia Manea de la Meniu de vedetă
Fanatik.ro
Giovanni Becali a povestit bătaia din bar cu celebrul cascador Szobi Cseh. „I-am dat o sticlă-n cap!”. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins un mare artist: Întreaga familie a fost devastată
Playtech.ro
Cât costă să racordezi o casă nouă la gaze, apă și curent în 2026
Adevarul
A murit „regele motorinei”, partenerul „de afaceri” al fostului șef al ANAF Sorin Blejnar. Era dat în urmărire internaţională din 2015
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat cine este femeia care a căzut în fața mașinii, în Târgu Jiu. Nadiana Rozalia Olariu era angajată a Spitalului Județean de Urgență
iamsport.ro
Gică Hagi nu vine la națională din cauza lui Mihai Stoichiță! ”E o problemă!”
MediaFlux
Comunele care trebuie să rămână rapid fără primari: Mai citiți o dată până realizați ce înseamnă așa ceva
stirilekanald.ro
VIDEO Român arestat în Italia după ce a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate! Micuța a fost grav rănită
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat