Niculae Havrileţ (ANRE): Nu se prevăd creşteri IMPORTANTE la preţul gazelor pentru IMM-uri

Preţul la gazele naturale destinate sectorului IMM nu va creşte semnificativ de la 1 ianuarie 2015, pentru primul trimestru din anul viitor înregistrându-se o tranzacţie importantă la preţul de 90 de lei/MWh, de la 89,4 lei/MWh, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Iulian Tudor
27 nov. 2014, 10:37
Niculae Havrileţ (ANRE): Nu se prevăd creşteri IMPORTANTE la preţul gazelor pentru IMM-uri

Avem estimări în care nu se prevăd creşteri importante la preţul gazelor, în anul viitor, pentru IMM-uri. Sunt estimări care prevăd menţinerea preţului actual sau o mişcare de creştere, dar foarte mică, chiar dacă se liberalizează preţul gazelor pentru IMM-uri. Nu putem vorbi despre IMM-uri la modul general. Majoritatea IMM-urilor care utilizează pentru producerea de bunuri, conform definiţiei, sunt unităţi economice care prestează activităţi lucrative sub formă de producere de bunuri, sunt în zona eligibilă, deci sunt în piaţa concurenţială. Pentru primul trimestru din anul viitor, pe bursă s-a înregistrat o tranzacţie importantă la care preţul la care s-a încheiat tranzacţia a fost de 90 de lei, de la 89,4 lei, preţul la care s-a oprit preţul de liberalizare din calendar”, a afirmat Niculae Havrileţ, citat de Agerpres

Potrivit şefului ANRE, tariful pentru 2015 nu va produce perturbări ale activităţii economice în sectorul IMM-urilor: „Dacă ţinem cont că este perioadă de iarnă şi, în general, preţul este mai mare, considerăm că nu există elemente de creştere uriaşă a preţului care ar putea produce eventuale perturbări ale activităţii economice sau chiar elemente de risc. În acest moment şi pe întreg parcursul acestui an, zona concurenţială a avut şi are preţul mai mic decât preţul practicat în zona reglementată. Cel mai sănătos lucru pentru funcţionarea pieţei este de a elimina zona reglementată”.

Joi, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a anunţat că piaţa gazelor se va liberaliza pentru IMM-uri de la 1 ianuarie 2015, precizând că nu a reuşit să convingă Comisia Europeană să amâne calendarul de liberalizare pentru această categorie de consumatori.

Ministrul a explicat că, în lunile ianuarie, februarie, martie şi aprilie, consumul de gaze în România este la nivelul cel mai ridicat, iar populaţia are prioritate pentru a consuma gazul produs în România.

Pe de altă parte, ministrul delegat pentru Energie a reafirmat că a obţinut de la Comisia Europeană acordul ca CET-urile să aibă acelaşi regim ca şi până acum, în cursul zilei de joi urmând să primească un răspuns dacă autorităţile europene vor accepta ca spitalele, şcolile, grădiniţele şi căminele de bătrâni să fie asimilate consumatorului casnic.

Ministrul a spus că intenţionează să pună în aplicare aceste lucruri săptămâna viitoare prin intermediul unei Hotărâri de Guvern

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Marius Baciu, out de la FCSB?! Ratarea calificării în fața letonilor de la Auda a pus capac. Exclusiv
Capital.ro
Decizie de ultim moment: Reactorul 2 de la Cernavodă rămâne în funcțiune. Autoritățile spun că sistemul energetic este sigur
Playtech.ro
Amenda pe care mulți șoferi încă o calculează greșit. Cât plătești din iulie 2026 pentru cele mai comune abateri
Adevarul
A murit Ion I. Brătianu, considerat ultimul descendent direct al familiei care a marcat politica României moderne. Avea 87 de ani
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contractat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primarul unei comune din Alba, găsit fără viață în podul casei. Și-ar fi pus capăt zilelor
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Primul mesaj al Dianei Șoșoacă după accident. A fost dusă de urgență la spital, împreună cu fiica ei
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România