Fostul inspector general al IGSU Vladimir Secară, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne Vladimir Secară a fost trimis în judecată de procurori pentru abuz în serviciu, alături de alţi 11 foşti sau actuali şefi de Direcţii şi Servicii din cadrul MAI.
Romania TV
28 nov. 2014, 16:56
Fostul inspector general al IGSU Vladimir Secară, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, alături de general locotenent (rez.) Vladimir Secară, a mai fost trimis în judecată general de brigadă (rez.) Vasile Dospinescu, fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (IGJR) – Direcţia Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual.

Procurorii i-a mai trimis judecată, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, şi pe colonel Mariana Dumbăr, din cadrul IGJR, şef al Serviciului Juridic, colonel (rez.) Florian Cişmaşu, fost director al Direcţiei Secretariat, Analiză şi Reprezentare din IGJR, maior Geniloni Alin Costan, ofiţer specialist în cadrul Serviciului Juridic din cadrul IGJR, maior George Ştefan, consilier juridic în cadrul Serviciului Juridic din IGJR, locotenent colonel Marius Teodorescu, şef al Serviciului Informare Relaţii Publice Reprezentare şi Protocol de la IGJR.

Tot pentru abuz în serviciu şi fals intelectual au mai fost trimişi în judecată maior Manuel George Gogoreanu, ofiţer specialist la Direcţia Resurse Umane – Serviciul recrutare, încadrare şi promovare personal din cadrul IGJR, locotenent (rez.) Florin Adrian Hulea, fost ofiţer de relaţii publice la Serviciul Informare Relaţii Publice Reprezentare şi Protocol din IGJR, locotenent-colonel Ovidiu Stanciu, şeful Direcţiei Resurse Umane Protocol din cadrul IGSU, locotenent-colonel Theodora Păun, ofiţer specialist principal la Direcţia Resurse Umane – Serviciul încadrare personal din IGSU şi maior Dorel Dicu, ofiţer specialist principal la Direcţia Resurse Umane din IGSU.

Potrivit anchetatorilor, Vladimir Secară a semnat o notă – raport prin care a solicitat conducerii MAI deblocarea şi ocuparea unui post de ofiţer specialist în cadrul IGSU ‘General Ieremia Grigorescu’ al judeţului Galaţi, cu recrutarea din sursă externă, prin derogare de la prevederile ordinelor ministrului de Interne şi, în acest mod, şi-a însuşit conţinutul respectivului document, fără a ţine cont de faptul că atribuţiunile sale privind derogarea de la prevederile Ghidului carierei personalului MAI priveau condiţiile minimale pentru ocuparea funcţiilor din cadrul IGSU.

Acordarea unor astfel de derogări se referă doar la situaţii punctuale, individualizate, ce au menirea de a sprijini activitatea desfăşurată pe linia managementului resurselor umane şi de a evita apariţia unor blocaje în procesul decizional şi nu crearea unor abuzuri.

‘De asemenea, s-a reţinut că ceilalţi ofiţeri susmenţionaţi, în calitate de preşedinţi sau membri ai comisiilor de examinare constituite la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pentru desfăşurarea examenelor din data de 21 octombrie 2010, la care au participat un număr de patru candidaţi, nu au verificat existenţa tuturor documentelor din dosarele de recrutare, acestea fiind incomplete, iar prin aceste activităţi, a fost cauzată o vătămare a intereselor legitime al activităţii MAI’, se arată în comunicatul redat de Agerpres.

Totodată, aceştia au semnat mai multe documente în cuprinsul cărora care s-a atestat, în mod necorespunzător adevărului, faptul că respectivii candidaţi îndeplinesc condiţiile legale de participare la concurs.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Curţii Militare de Apel Bucureşti.

DailyBusiness
România primește sprijin pentru aderarea la OCDE. Bolojan anunță acorduri strategice cu Ungaria și Austria
Spynews
Culoarea anului 2026 este Cloud Dancer. Cum o porți în ținute ca să atragi norocul
Fanatik.ro
Dumitru Dragomir a aruncat bomba în direct! A anunțat cine iese primar general al Bucureștiului
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Celebrul actor din „Mortal Kombat” s-a stins din viață. Toți îl știau de la TV
Playtech.ro
Temperatura pe care să nu o setezi niciodată la centrala termică. Are cel mai mare consum și îți umflă factura la gaze
Adevarul
Un băiat de 13 ani, obligat de talibani să-l execute public pe ucigaşul familiei sale în faţa unui stadion plin
wowbiz.ro
Când a murit, de fapt, Ștefania Szabo? Rezultatele autopsiei răstoarnă ancheta în cazul decesului subit al doctoriței
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Roxana Moise a fost condusă pe ultimul drum! Familia și-a dorit discreție la înmormântarea fostei sportive
iamsport.ro
A văzut cum a ajuns să arate Florin Prunea după o lună în junglă și a rămas năucit: 'Băi, de ce este așa?' | FOTO
MediaFlux
Planul lui Trump pentru România. Urmează o perioadă cruntă
stirilekanald.ro
ALERTĂ NASA! Un obiect misterios ce seamănă cu o navă spațială se îndreaptă cu o viteză orbitoare spre Pământ și pare "să emită periodic jeturi de gaz și praf"
substantial.ro
Sloturi noi – avantaje și dezavantaje