Trei TIR-uri au fost implicate într-un accident pe DN2

Traficul rutier a fost îngreunat pe E85 - DN2 din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei autotrenuri. 
Romania TV
02 dec. 2014, 07:34
Trei TIR-uri au fost implicate într-un accident pe DN2

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, accidentul rutier s-a produs la ora 08.45, pe DN2(E85) Focşani – Rămnicu Sărat, pe raza comunei Urecheşti. Traficul rutier s-a desfăşurat îngreunat, pe o bandă, alternativ, trei autotrenuri fiind implicate.

Traficul rutier a fost reluat în jurul orei 09.30. 

Pe E85, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar pe anumite sectoare stratul de zăpadă, amestecat cu material antiderapant, măsoară 1-2 centimetri.