Vaticanul dezvăluie în premieră arhivele sale secrete

Procesul lui Galileo Galilei, excomunicarea lui Martin Luther sau "confesiunile" Cavalerilor Templieri sunt numai câteva dintre numeroasele secrete pe care Vaticanul le-a păstrat şi le dezvăluie acum publicului, printr-o expoziţie de excepţie, în premieră.
Romania TV
01 mart. 2012, 13:03
Vaticanul dezvăluie în premieră arhivele sale secrete

Expoziţia excepţională a fost inaugurată, miercuri, la Musei Capitolini din Roma.

În total, peste 100 de documente originale au fost selecţionate pentru această expoziţie, care marchează a 400-a aniversare de la înfiinţarea, de către Papa Paul al V-lea, a Arhivelor secrete ale Vaticanului.

Intitulată „Lux in arcana”, care se traduce, din latină, prin Dezvăluirea secretelor („Lumină asupra secretelor”, mai precis), expoziţia cuprinde, între altele, cererea de anulare a căsătoriei regelui Henric al VIII-lea cu Catherine de Aragon, „Dictatus Papae” al lui Grigore al VII-lea, manuscris din secolul al XI-lea care afirmă supremaţia papală asupra oricărei alte puteri pe pământ, notele scrise în timpul procesului lui Galileo Galiei şi bula de excomunicare a lui Martin Luther, precum şi un pergament de 60 de metri, din 1308, conţinând confesiunile Cavalerilor Templieri în faţa a trei cardinali trimişi de Papa Clement al V-lea la castelul Chinon, din Franţa.

Expoziţia dezvăluie şi documente prin care se încearcă să se apere atitudinea Papei Pius al XII-lea, criticat pentru că a păstrat
tăcerea faţă de Holocaust, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, documentul ce atestă nominalizarea la tronul
papal a sihastrului Pietro Morrone (secolul al XIII-lea), devenit Celestin al V-lea şi singurul papă din istorie care a demisionat,  un edict din secolul al XV-lea, prin care papa Alexandru al VI-lea împarte Lumea Nouă între Spania şi Portugalia, după „descoperirea” Americii de către Cristofor Columb, dar şi decretul Papei Leon al X-lea, care a marcat schisma cu protestanţii,
declanşând războaie în Europa.

Mai sunt scrisorile lui Michelangelo despre construcţia bazilicii Sfântul Petru şi o scrisoare pe mătase a împărătesei Chinei
Helena Wang, convertită la creştinism. Un document insolit este scrisoarea şefului de trib indian Ojibwa, din secolul al XIX-lea, adresată papei Leon al XIII-lea, în care îl numeşte pe acesta „mare maestru al rugăciunilor care îndeplineşte funcţiile lui Iisus”. De asemenea,  o raritate este şi scrisoarea reginei Marie-Antoinette, după ce fusese aruncată în închisoare, la Revoluţia franceză, în care se poate citi: „Sentimentele acelora care îmi împărtăşesc tristeţea (…) reprezintă singura consolare pe care o pot avea în aceste circumstanţe triste”.

„Este pentru prima dată în istorie – şi poate şi ultima – când aceste documente părăsesc incinta Vaticanului”, afirmă organizatorii expoziţiei. Aceasta va fi deschisă până în 9 septembrie.  Documentele, prezentate pot fi consultate şi pe site-ul
www.luxinarcana.org .

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT