Două autocare implicate în accidente rutiere în Arad

Două autocare care efectuau curse de transport pentru muncitori spre Zona Industrială Vest a municipiului Arad au fost implicate în accidente uşoare, produse pe drumul naţional DN 7 Nădlac - Arad, informează comisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Romania TV
03 dec. 2014, 08:03
Două autocare implicate în accidente rutiere în Arad

„Cel dintâi accident s-a produs în zona numită Hanul de la Răscruce, în apropiere de intrarea în municipiul Arad. Un autocar care circula regulamentar, îndreptându-se spre Zona Industrială a municipiului reşedinţă de judeţ, plin fiind cu muncitori, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care a apărut pe contrasens’, a declarat pentru AGERPRES, comisar Camelia Tuduce.

Potrivit sursei citate, dacă în urma coliziunii pasagerii autocarului s-au ales doar cu o sperietură, în schimb autoturismul s-a răsturnat în şanţul de pe marginea şoselei, pentru scoaterea şoferului rănit dintre fiarele contorsionate ale maşinii fiind necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare al SMURD.

„Cel de al doilea accident s-a produs chiar în Zona Industrială a municipiului, un alt autocar plin cu muncitori fiind tamponat de un autoturism intrat, de asemenea, pe contrasens, în urma coliziunii fiind avariat doar autoturismul, al cărui şofer şi-a recunoscut vina. Pe de altă parte însă, speriat, el le-a declarat poliţiştilor că nu îşi explică de ce a trecut cu autoturismul pe contrasens”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

Poliţiştii rutieri arădeni continuă cercetările pentru a elucida condiţiile în care s-au produs cele două accidente şi a stabilirii vinovăţiilor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Primele tensiuni la Universitatea Craiova! Conducerea îl acuză pe Coelho: „Să răspundă el! Avem bulevarde în apărare”
Capital.ro
A ieșit la pensie la 57 de ani și primește 6.006 lei. Ce arată decizia de pensionare
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
A sunat la 112 să-şi reclame vecinii că nu-l lasă să ia apă din fântâna lor. Cât l-a costat apelul pe un argeşean
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat