Lista posibililor prieteni români ai Rusiei, făcută publică de către un grup de hackeri

Grupul de hackeri ruși "Şaltai Boltai" a spart contul de e-mail al unui colaborator apropiat al lui Aleksandr Dughin, un anume Gheorghi Gavrişa (care a lucrat și cu fostul ministru pentru Comunicații și Media al lui Putin – Igor Şciogolev), transmite inliniedreapta.net. Gavrişa apare ca asistent personal al lui Dughin, are adresa de email [email protected].
Romania TV
03 dec. 2014, 13:17
Lista posibililor prieteni români ai Rusiei, făcută publică de către un grup de hackeri

Hackerii au dat publicității o parte din documente care descriu modul de acțiune al cercului lui Dugin, în special pe cel al finanțatorului, Konstantin Malofeev.

Jurnaliștii ucraineni de la Texty au studiat arhiva de email-uri furate de hackeri și susțin că au descoperit o anexă interesantă – „Anexa nr. 1″, întocmită cel mai probabil de staff-ul lui Dughin.

Țări și persoane, în care e necesară crearea unui club de elită și / sau a unui grup de influență prin „Russia Today”, se arată în introducerea Anexei 1.

Iar textul continuă: „AGD [Aleksandr Gelyevich Dugin] s-a întâlnit fie personal, fie prin intermediari, și a discutat direct sau indirect perspectiva participării în organizație [clubul elitist pro-rus] și/sau într-o inițiativă informală de influență pro-rusă.”

Iată mai jos lista pentru România aflată în anexă:

Ion Iliescu – fost lider al Partidului Social Democrat, fost președinte al României, acum una dintre eminențele cenușii ale Partidului Social Democrat aflat in opoziţie cu regimul pro-american al preşedintelui Băsescu.

Adrian Năstase – fost prim-ministru al României, Preşedinte al Fundaţiei Titulescu, membru al Partidului Social Democrat, cel care l-a lansat în politica mare pe actualul prim-ministru Victor Ponta.

Dan Zamfirescu – istoric, teolog, ideolog, unul dintre principalii ideologi naţionalişti ai erei Ceaușescu.

Ilie Bădescu – director al Institutului de Sociologie al Academiei Române de Științe. Cel mai prestigios geopolitician din Romania.

Momcilo Luburici – Rector al Universităţii Dimitrie Cantemir (Bucureşti)

Doru Tompea – Rector al Universităţii Petre Andrei (Iasi)

Diana Câmpan – purtator de cuvant al Universității din Alba Iulia (Transilvania)

Călin Mihăescu – conducătorul Mişcării Eurasiatice din România, politolog, conducător al editurii «Eurasiatica».

Ion Gurgu – conducător al Editurii «Predania» (literatură conservatoare, Ortodoxă).

Victor Roncea – jurnalist, redactor şef al portalului de ştiri şi analize http://www.ziaristionline.ro/ (Pe unele chestiuni poate avea poziții incomode, nu e filorus).

Răzvan Marica și Mihai Șomănescu – conduc portalul de ştiri http://www.activenews.ro

Vasile Ernu – Editor al portalului de analize http://www.criticatac.ro (site anti-globalizare, stângist)

Ioan Valentin Istrati – preot, jurnalist de radio și televiziune la trinitas.ro, post regional în limba română pentru România, Moldova și Bucovina, editor al portalului http://www.doxologia.ro/autor/pr-ioan-valentin-istrati

George Bara – jurnalist, portalul «Ziarul Natiunea» http://www.ziarulnatiunea.ro/

Vasile Simileanu – geopolitician, editor al publicaţiei de analize „Geopolitica”

Aurelian Anghel – sociolog, are poziţii conservatoare

Marius Văcărelu – om de știință, profesor la Școală Naționale de Științe Politice și Administrație Publică (București);

Ion Coja – profesor universitar, lingvist, scriitor și publicist. Eurosceptic, anti-american.

Dan Puric – actor și regizor de teatru și cinema, scriitor ortodox conservator popular.

Mihai Andrei Aldea – preot ortodox, conservator, anti-globalizare.

Mircea Dogaru – colonel în rezervă, conduce Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate

Ovidiu Hurduzeu – Scriitor romano-american, critic social, ideolog distributivist (concepte economice alternative). Critic faţă de conducerea SUA și a României. Conservator social.

Bogdan Stanciu – conduce Asociaţia anti-avort „Provita.”

Radu Bogdan Herzog – politolog, analist, colaborator regulat la secţiunea românească a site-ului „Vocea Rusiei”

Este foarte posibil ca lista să fi fost întocmită în urma celor două vizite făcute în România de Dughin. Câțiva dintre cei despre care se știe că s-au întâlnit personal cu ideologul eurasianismul sunt pe această listă.

De altfel, Dughin a călătorit foarte mult în străinătate și a creat această rețea de sprjin după ce a fost dat afară de la Universitatea din Moscova (o mișcare care e foarte posibil să fi fost de fațadă, pentru ca Rusia să poată susține că a acționat de capul lui în cazul unor scandaluri de spionaj).

Grupul de hackeri „Shaltai Boltai” (Hopa-Mitică) e renumit pentru acțiunile sale. A spart unul dintre conturile de email ale teroristul rus, agentul GRU ce acționează în estul Ucrainei, Igor Gîrkin – Strelkov, dezvăluind câteva din email-urile schimbate cu fostul „premier” al republicii populare Donețk, rusul Alexander Borodai – ofițer FSB.

De asemenea, săptămâna trecută, în 27 noiembrie, sub titlul „Internaționala Neagră, Malofeev și Dughin” a publicat o arhivă importantă de email-uri care dezvăluie gândirea și acțiunile lui Konstantin Malofeev, sponsor al teroriștilor in estul Ucrainei și al mișcărilor extremiste din state membre ale Uniunii Europene.