Confederațiile patronale: Reducerea presiunii fiscale trebuie să fie prioritate naţională

Guvernul trebuie să facă din reducerea presiunii fiscale o prioritate naţională, în condiţiile în care, în prezent, potrivit statisticilor oficiale, mai mult de 60% dintre români câştigă sub 1.500 de lei lunar şi sunt nevoiţi să achiziţioneze numai produse şi servicii de strictă necesitate, potrivit reprezentanţilor Alianţei Confederaţiilor Patronale din România, scrie Agerpres.
Romania TV
01 mart. 2012, 19:45
Confederațiile patronale: Reducerea presiunii fiscale trebuie să fie prioritate naţională

„De aici rezultă că protejarea populaţiei faţă de creşterea costurilor vieţii ar trebui să fie o prioritate naţională, iar această protecţie trebuie realizată în primul rând prin relaxarea fiscalităţii ce presează industriile furnizoare. Reducerea impozitelor şi taxelor la nivelul producătorilor, concomitent cu scăderea cotei de TVA la alimente, mărfuri şi servicii strict necesare ar aduce o parte din evaziune la lumină şi – cel mai important – ar asigura un trai decent pentru populaţia sărăcită de criză a României. Sunt măsuri care nu necesită eforturi bugetare, ci numai o atenţie sporită şi acţiuni concrete din partea Guvernului”, se menţionează într-un comunicat al ACPR, remis, joi, Agerpres.

Conform sursei citate, alimentele de bază, întreţinerea locuinţei, medicamentele şi abonamentele lunare de transport – adică produsele şi serviciile care compun coşul minim de consum pentru imediata necesitate – se scumpesc într-un mod alarmant pentru că statul le tratează fiscal la fel de agresiv ca şi pe celelalte articole mai puţin necesare în viaţa de zi cu zi. Costurile inevitabile ale vieţii au crescut cu peste 50% în anii de criză, pentru că presiunea fiscală este la fel de mare în cazul lor ca şi la categoria produselor de lux, arată un studiu al companiei de consultanţă Golden Mind&Spirit.

Presiunea fiscală nu este dată doar de TVA (taxă care ar trebui redusă la toate produsele de imediată şi inevitabilă utilizare, nu doar la alimente), ci şi de supraimpozitarea industriilor care furnizează populaţiei produsele de strictă necesitate. O reducere a acestei presiuni fiscale numai cu cinci puncte procentuale, pe întregul lanţ de la producţie la consum, ar preveni creşterea costurilor vieţii, iar în cazul unor sortimente ar aduce ieftiniri de până la 15-20%, subliniază reprezentanţii ACPR.

„Deocamdată, nu putem decât să constatăm că, în cazul unor alimente precum uleiul, mălaiul, pâinea, zahărul sau ouăle, producătorii sunt impozitaţi cu aceeaşi agresivitate ca şi operatorii din industrii din categoria premium, precum mobila, aviaţia, sectorul de electronice şi electrocasnice sau navele de lux. Fiscal vorbind, fabrica de avioane este totuna cu cea de ulei sau zahăr, şantierul naval e la fel de important ca şi brutăria, crescătoria de păsări e în aceeaşi ‘oală’ cu prelucrarea lemnului. Asta pentru că şi unele, şi celelalte, au de suportat o presiune similară a taxelor şi impozitelor. Diferenţa dintre ele se vede, însă, pe facturi: mobila sau maşina de spălat nu se mai pot scumpi (la aceste articole se mai poate amâna achiziţia), dar alimentele, încălzirea, salubritatea, abonamentul de transport, combustibilii sau articolele de igienă personală au preţuri tot mai mari, pentru că aici cererea este garantată, iar oamenii nu pot evita achiziţia lor”, se mai arată în comunicatul organizaţiei patronale.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Noul „killer“ al Universității Craiova e deja în curtea clubului! A marcat de 18 ori în ultimul sezon
Capital.ro
Undă verde pentru tranzacția anului. Pavăl Holding poate prelua Carrefour România
Playtech.ro
Cât costă porumbul românesc la început de sezon. Comercianții spun că prețurile vor scădea în următoarele săptămâni
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?