Peste 300 salariaţi ai Direcţiei pentru Protecţia Copilului Vaslui au demisionat în ultimii doi ani

Peste 300 de angajaţi ai Direcţiei pentru Protecţia Copilului Vaslui, inclusiv asistenţi maternali, şi-au dat demisia din serviciu în ultimii doi ani, din cauza diminuării continue a veniturilor salariale, situaţie care conduce deja la închiderea unor centre specializate ale instituţiei.
Romania TV
01 mart. 2012, 21:39
Peste 300 salariaţi ai Direcţiei pentru Protecţia Copilului Vaslui au demisionat în ultimii doi ani

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui se confruntă cu o criză acută de personal, în condiţiile în care, în ultimii doi ani, un număr de 308 angajaţi au părăsit instituţia, iar angajările în sistemul bugetar sunt blocate încă din 2009, potrivit Mediafax.

Practic, demisiile în masă ale salariaţilor de la DGASPC Vaslui au început în 2010, an în care, într-o primă fază, au fost tăiate majoritatea sporurilor, iar de la 1 iulie au fost reduse salariile cu 25 la sută.

S-a ajuns în situaţia în care, la două-trei zile, să primim câte o cerere de demisie pe motiv că salariile sunt mult prea mici. Problema este că nu avem posibilitatea să punem oameni în loc, chiar dacă specialiştii noştri trebuie să muncească şi cu 500 de lei pe lună. Însă, cel mai grav este că prin aceste plecări din sistem se descompletează continuu scheme de personal din centre, astfel încât trebuie să recurgem la măsura extremă de a închide o parte din ele„, a declarat, joi, directorul DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu.

Ca o dovadă a celor spuse de directorul DGASPVC Vaslui, este situaţia celor două centre pentru copii cu handicap închise zilele acestea de conducerea instituţiei, centre în care din 14 salariaţi mai rămăseseră să lucreze doar doi angajaţi.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Câți bani pierde FRF dacă naționala României ratează calificarea la CM 2026. FIFA pune în joc premii uriașe
Capital.ro
Facturi mai mici la energie pentru clienții Hidroelectrica. Obligație până pe 26 martie. Doar așa pot avea un cost redus
Playtech.ro
Cât costă carnea de miel direct de la oieri. Preţul pe kilogram calculat pe viu şi carcasă
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Populația e avertizată să se adăpostească. Mesaj Ro-Alert în țara noastră
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj