Factori care pot influenţa GUSTUL alimentelor

Papilele gustative pot recunoaşte 5 gusturi de bază – dulce, sărat, amar, acru şi umami (cuvânt japonez care este asociat gustulul bogat, delicios al unor alimente, un gust pe care îl ştim cu toţii, dar care e greu de descris în cuvinte). Cu toate acestea, aromele pe care le experimentăm atunci când bem sau mâncăm nu sunt atât de simple. La fel ca celelalte simţuri, gustul poate fi manipulate de anumiţi factori care nu se află sub controlul nostru.
Alina Costache
08 dec. 2014, 20:48
Factori care pot influenţa GUSTUL alimentelor

80% dintre aromele pe care le gustăm vin de la simţul mirosului, de aceea există o legătură între aromă şi apetit. Mirosul mâncărurilor stimulează apetitul. Dr. Christina Major, un nutriţionist la Crystal Holistic Health Consulting, a spus celor de la Medical Daily într-un email că anumiţi factori pot influenţa gustul alimentelor, scrie doctorulzilei.ro.

Culoarea alimentelor. Papilele produc semnale pe care le trimit creierului ca să interpreteze aroma. Cu toate acestea, pentru că mai întâi ne uităm la mâncare şi apoi o mâncăm, ochii trimit semnale creierului înaintea papilelor. Culoarea mâncării poate pre-determina cum vom percepe gustul mâncării.

Un studiu din 2009 a arătat că mentalitatea oamenilor se schimbă în funcţie de culoarea unui aliment sau a unei băuturi. Participanţii la studiu au arătat că vinul a fost cu 50% mai dulce sub o lumină roşie, decât sub o lumină albastră sau albă. Asta susţine teoria că suntem atraşi de alimentele de culoarea roşie, deoarece semnalează gustul dulce şi caloriile.

Culorile veselei. De la farfurii până la căni, culoarea are un impact asupra gustului mâncării. Un studiu realizat în 2013 a ajuns la concluzia că participanşii care au mâncat o bundică de căpşuni pe o farfurie albă au fost mai încântaţi spunând că este mai dulce, decât atunci când a fost servită de pe un platou negru. La fel şi în cazul cafelei. Dacă bei cafea dintr-o ceaşcă albastră, aceasta va avea un gust mai dulce, decât dacă este băută dintr-o ceaşcă albă sau transparentă.

Citeşte şi Alimente care îţi pot creşte mirosul corpului

Ustensilele. Ustensilele joacă şi ele un rol în percepţia pe care o avem despre produsul respectiv. Iaurtul mâncat cu o linguriţă albă pare mai dulce decât iaurtul roz mâncat cu aceeşi linguriţă albă. În plus, greutatea ustensilelor are un impact asupra gustului. Un bol mai greu combinat cu o linguriţă grea, face ca iaurtul să pară mai bun la gust.

Etichetele. Etichetele care spun că produsul are foarte puţine calorii, face ca produsul să aibă un gust mai rău. Într-un studiu publicat în 1998, a urmărit reacţiile oamenilor, atunci când gustau spaghete bolognieze. Toate spaghetele erau în versiunea cu 100% calorii, însă la unele pachete eticheta a fost schimbată. Cei care au citit pe etichetă că au versiunea low-fat şi-au schimbat radical părerea şi au spus că pastele nu sunt bune.

Muzica. Bittersweet Symphony, melodia lui Verve, poate să facă un aliment să pară mai dulce sau mai amar. Sunetele abstracte pot influenţa papilele gustative asemenea unei telecomande. Concluziile unui studiu din 2012, au fost că frecvenţele înalte accentuează dulceaţa alimentelor, în timp ce frecvenţele joase dau alimentelor un gust mai amar.

Citeşte şi Metode să scapi de mirosul gurii şi alimente pentru dantură

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Bzi.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Fanatik.ro
Parolele pe care să nu le pui niciodată la Gmail. Avertisment important pentru toți utilizatorii
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Ion Iliescu l-a demascat pe eroul mesianic: E și greșit, e și toxic
Playtech.ro
Distanţa legală între maşini la semafor. Regula celor două secunde, explicată de Titi Aur
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Cine este generalul poreclit „gorila“ care îl presează pe Trump să atace Iranul
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Jador, adevărul despre drugtestul pozitiv din urmă cu o lună. Ce ar fi consumat, de fapt, manelistul: „Mi-a dat Bogdan...”
Spynews
Ozana Barabancea, testată pozitiv la COVID-19! Cum se simte cântăreața: „Să mă învăț să mai stau și acasă”
Evz.ro
O nouă afacere prinde avânt în România. Profituri de zeci de mii de euro lunar
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali a luat decizia, după plecarea lui Nicușor Dan
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 joi, 19 iunie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report fabulos de peste 2 milioane de lei la Noroc
Cancan.ro
Un nou accident aviatic, de data aceasta pe aeroport! Pasagerii Ryanair au trăit clipe de coșmar
Playsport.ro
Doi români au ajuns în cel mai mic oraș din lume, aproape de România. „Nu ne-a venit să credem ce am găsit aici”
Capital.ro
România a înlemnit. Ion Iliescu personal a făcut anunțul despre moarte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Doliu în lumea medicală din România! A murit la doar 33 de ani pe tura de gardă
Se dau bani în plus la pensie pentru o anumită categorie de seniori: Anunțul făcut de ASF
MediaFlux
Dispar rețetele pentru români! Pacienții merg direct în farmacii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
19% sau 21%? Majorarea TVA între promisiuni politice, riscuri economice și nevoia de reformă