Proiect de lege privind VOTUL prin corespondenţă, RESPINS de Camera Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a respins marţi, în calitate de for decizional, o propunere legislativă privind exercitarea prin corespondenţă a dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.
Ionela Marcu
09 dec. 2014, 12:21
Proiect de lege privind VOTUL prin corespondenţă, RESPINS de Camera Deputaţilor

Raportul de respingere al Comisiilor de administraţie şi juridică a fost adoptat cu 203 voturi pentru, 84 abţineri şi 8 împotrivă, scrie Agerpres.

Proiectul, iniţiat de deputaţii independenţi Eugen Tomac, Valerian Vreme, Mihaela Stoica şi Clement Negruţ şi respins în februarie şi de Senat, reglementa introducerea votului prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale, cele pentru Parlamentul European, prezidenţiale şi pentru referendum naţional.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis săptămâna trecută ca 30 iunie 2015 să fie termenul final până la care comisia specială trebuie să elaboreze modificările la legislaţia electorală.

Preşedintele Comisiei pentru elaborarea legilor electorale, Valeriu Zgonea, a declarat pe 26 noiembrie că acest for va analiza ‘cu rapiditate’ capitolul privind votul cetăţenilor români din diaspora iar secretarul general al Camerei Deputaţilor va prezenta un raport cu privire la votul cetăţenilor din statele UE şi din SUA.

El a adăugat că este deschis, împreună cu colegii săi, pentru introducerea votului prin corespondenţă sau a votului electronic pentru românii din afara graniţelor şi că va susţine în continuare modificarea legii alegerilor parlamentare astfel încât să se reducă numărul de parlamentari la 300, dar toate aceste subiecte vor fi discutate în comisie şi votate.

‘Vor fi invitate toate instituţiile, Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul de Interne, dacă vom merge pe vot electronic vom chema şi specialiştii din domeniu, Institutul Naţional de Statistică, specialişti din zona neguvernamentală şi mediul universitar, vrem să avem legi electorale transparente. Vrem să elaborăm trei legi la care suportul tehnic să fie acelaşi, pentru că acum suportul tehnic este diferit la cele trei legi – legea pentru alegerile locale, legea pentru alegerile parlamentare şi legea pentru alegerile prezidenţiale. Cred că după 25 de ani de la intrarea României în democraţie trebuie să dăm Autorităţii Electorale Permanente mai multe puteri, asftel încât cetăţenii care nu sunt implicaţi într-un partid politic şi care au capacitatea de a conduce secţiile de vot să fie pregătiţi şi să poată avea instrumentele, împreună cu Autoritatea, astfel încât când avem alegeri să aibă toate instrumentele puternice şi să poată să asigure fiecărui român posibilitatea de a merge în intervalul 7- 21 la vot’, a subliniat Zgonea pe 26 noiembrie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
Orașul de tradiție din România care atacă promovarea cu trei oameni de la FCSB, Universitatea Craiova și Steaua. Ei sunt „pepenii verzi” din fotbal
Capital.ro
Un detaliu din certificatul auto poate aduce amendă și permisul suspendat unor categorii de șoferi
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România