PNL a sesizat CCR cu privire la unele prevederi ale legii privind CODUL MUNCII

Purtătorul de cuvânt al grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, Cristina Pocora, anunţă că liberalii au sesizat marţi Curtea Constituţională a României cu privire la unele prevederi ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 - Codul muncii. CCR va discuta cererea PNl pe 17 decembrie.
Iulian Tudor
10 dec. 2014, 14:19
PNL a sesizat CCR cu privire la unele prevederi ale legii privind CODUL MUNCII

Adoptarea acestei legi aduce mari prejudicii, deoarece prin intrarea ei în vigoare se va ajunge la concedierea şi trimiterea în şomaj a unui număr de aproximativ 100.000 salariaţi, reducerea majoră a şansei primului job pentru tineri, pierderi importante la bugetul de stat, de aproximativ 132 milioane de euro anual – provenite din necolectarea de taxe şi impozite şi evaziune fiscală rezultată din munca la negru, dar şi creşterea cu peste 36 de milioane de euro anual a cheltuielilor suplimentare din bugetul asigurărilor sociale, prin scoaterea de pe piaţa muncii a zeci de mii de angajaţi şi lipsirea acestora de accesul la contracte de muncă temporară, până la găsirea unui post permanent’, susţine Pocora într-un comunicat remis miercuri Agerpres.

În opinia sa, prevederile legii vor genera dezechilibre semnificative în piaţa muncii dacă nu se vor face anumite corecţii.

În primul rând, legea încalcă dispoziţiile art. 148 din Constituţia României, prin netranspunerea corectă a Directivei 2008/104/CE. Forma legii nu ţine cont de specificul activităţii societăţilor de muncă temporară care pun la dispoziţie personal nu doar în România, ci şi în afara României, prin detaşare, creându-se, prin utilizarea noţiunii de salariu în loc de remuneraţie sau venit, toate premisele distrugerii a peste 100.000 de locuri de muncă, a aproximativ 300 de societăţi de munca temporară şi, în ultimă instanţă, a unui sector de activitate‘, afirmă deputata PNL.

CITEŞTE ŞI CODUL MUNCII va fi modificat. SCHIMBĂRI MAJORE privind concediile românilor

Ea consideră şi că legea încalcă dreptul de proprietate al angajatorului, garantat de Constituţie, deoarece prin noul text remuneraţia aferentă zilelor de concediu de odihnă nu se mai acordă în concordanţă cu munca prestată şi indiferent de perioada de muncă prestată în anul calendaristic, iar angajaţii ar avea drept la concediu de odihnă întreg, cu plata întreagă a zilelor de concediu.

De asemenea, Pocora arată că angajatorul este obligat prin noua reglementare să plătească drepturile salariale, în perioada de incapacitate temporară de muncă sau concediu de maternitate, risc maternal sau pentru îngrijirea copilului bolnav al angajatului, deşi acesta nu prestează activitate productivă şi ca atare nu poate beneficia de drepturi salariale rezultate direct din această perioadă.

Este evident că în acest fel angajatorul suferă o pierdere patrimonială, întrucât continuă să plătească drepturi salariale chiar dacă angajatul său nu prestează efectiv munca la care s-a angajat prin semnarea contractului individual de muncă’, spune liderul PNL.

Cristina Pocora mai susţine că prin prevederile legii se creează şi o situaţie discriminatorie, şi anume, faptul că angajaţii trebuie să aibă dreptul egal la concediu de odihnă în raport cu activitatea prestată în anul calendaristic.

‘La activitate prestată egală, concediu de odihnă egal. Or, prin textul de lege se creează un tratament diferit în sensul că indiferent de perioada de muncă prestată în anul calendaristic anterior angajaţii ar avea drept egal de concediu de odihnă’, arată ea.

Purtătorul de cuvânt al deputaţilor liberali menţionează că grupul parlamentar al PNL a solicitat Curţii Constituţionale să constate că prevederile alineatelor (3) şi (4) ale art. 92, dar şi prevederile alin (2) şi (4) ale art. 145 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 – Codul muncii, sunt neconstituţionale.

DailyBusiness
Partidul de guvernământ din Kosovo câștigă alegerile după mai multe luni de blocaj politic
Spynews
Ce sunt obligați să aibă toți șoferii din Spania începând cu 1 ianuarie, în mașină. Ce scop are noua regulă
Fanatik.ro
Ionel Dănciulescu a plonjat cu Jeep-ul în Lacul Morii: “M-a salvat maşina! Am sărit 50 de metri în aer”
Capital.ro
Pensii în România. Când se va face, cu întârziere, plata pensiilor în ianuarie. Creșterea programată în 2026 s-a anulat
Playtech.ro
Semnarea demisiei la restructurarea postului. Ce spune Codul muncii și ce să ceri legal de la angajator
Adevarul
Cum explică un fost șef CCR blocajul fără precedent în cazul pensiilor speciale: „Este o premieră în istoria Curții”
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
Culise! Omul din umbră care a insistat să-i dea Steaua lui Gigi Becali: 'M-a sunat seara'
MediaFlux
Ai zile libere neluate? Iată când poți cere bani pentru ele
stirilekanald.ro
Crimă șocantă de Crăciun! Un bărbat de 36 de ani, ucis într-un scandal cu peste 20 de persoane. Victima a fost lovită în zona capului de 4 persoane, inclusiv un minor de 14 ani, pe care nu îi cunoștea
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend