Afganistan: Atentat sinucigaş soldat cu morţi şi răniţi, la Centrul Cultural Francez

Un atentat sinucigaş a avut loc joi seara la centrul cultural francez din Kabul, soldându-se cu cel puţin un mort şi 15 răniţi, au anunţat autorităţile afgane, care nu exclud o agravare a bilanţului, informează AFP, citată de Agerpes.
Filip Stan
11 dec. 2014, 15:42
Afganistan: Atentat sinucigaş soldat cu morţi şi răniţi, la Centrul Cultural Francez

‘Potrivit primelor noastre informaţii, un kamikaze s-a aruncat în aer în mijlocul mulţimii la liceul Istiqlal’, care găzduieşte de asemenea centrul cultural francez, a declarat, pentru AFP, Sediq Sediqqi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al Afganistanului.

‘A avut loc un atentat sinucigaş la centrul cultural francez’, a adăugat un reprezentant al poliţiei de la Kabul, generalul Farid Afzali, în timp ce ministrul interimar de interne Mohammad Ayoub Salangi a vorbit despre ‘un mort şi 15 răniţi’ în urma acestui atac, bilanţ confirmat de un alt responsabil al poliţiei.

Aceste noi violenţe din centrul capitalei afgane vin după un atentat sinucigaş comis de talibani în dimineaţa aceleiaşi zile, care a vizat un autobuz militar şi în care şi-au pierdut viaţa şase militari, potrivit autorităţilor.

Talibanii au revendicat atacul

Într-un scurt mesaj trimis către numeroşi jurnalişti, talibanii au revendicat acest atac, survenit cu aproximativ două săptămâni înainte de finalizarea misiunii de luptă a NATO în Afganistan şi la o zi după publicarea unui raport al Senatului american cu privire la tortura practicată de agenţi ai CIA în urma evenimentelor din 11 septembrie 2001.

Citeşte şi Afganistan: Cel puţin şase soldaţi ucişi într-un atentat sinucigaş în apropiere de Kabul

În ultimele două săptămâni, atentatele s-au înmulţit pe teritoriul Afganistanului, în special la Kabul. În speranţa de a stabiliza ţara într-un moment în care NATO îşi reduce prezenţa, noul preşedinte afgan Ashraf Ghani, care a denunţat vehement, miercuri, torturile aplicate de agenţi ai CIA, i-a invitat pe talibani la negocieri, însă aceştia refuză pentru moment să dialogheze direct cu puterea de la Kabul.

Cea mai mare parte a trupelor NATO din Afganistan, care au numărat în 2010 până la 130.000 de soldaţi, urmează să se retragă din această ţară până la sfârşitul lunii. De la 1 ianuarie, misiunea NATO va ceda locul unei misiuni internaţionale de asistenţă şi de formare a armatei şi poliţiei afgane, aflate în prima linie în luptele împotriva rebelilor talibani care iau drept ţintă militari pentru a slăbi armata şi a descuraja populaţia să se înroleze.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
„Ionuț Radu e în top 5 portari din Europa!” Superagentul Pastorello, replică dură după acuzațiile că Radu evită naționala României: „Este ridicol tot ce aud!”
Capital.ro
Puțini români știu ce rol are acest buton din tabloul electric. Verificarea lui poate preveni o tragedie
Playtech.ro
Două autoturisme ajung simultan într-o intersecție nedirijată, fără indicatoare sau semafoare. Ambele merg înainte. Care are prioritate?
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”
MediaFlux
Cea mai mare pensie din România. Șefa Casei de Pensii anunță ce a lucrat românul
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România