FMI: Mai multe FONDURI din partea DONATORILOR pentru Ucraina

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a lansat joi un apel ţărilor donatoare să contribuie cu fonduri suplimentare pentru Ucraina, ameninţată cu intrarea în incapacitate de plată din cauza datoriilor externe.
Iulian Tudor
11 dec. 2014, 20:46
FMI: Mai multe FONDURI din partea DONATORILOR pentru Ucraina

Purtătorul de cuvânt al FMI, William Murray, a reamintit că o misiune a instituţiei se află în prezent în Ucraina pentru a evalua nevoile financiare şi că prim-directorul general adjunct al Fondului, David Lipton, va merge la Kiev, probabil la sfârşitul săptămânii.

„Este important ca întreaga comunitate a donatorilor să se mobilizeze şi să aducă bani Ucrainei”, a menţionat el. FMI a ajutat la începutul anului în curs la punerea în aplicare a unui program de asistenţă financiară în valoare de 27 de miliarde de dolari, după ce o revoltă prooccidentală a răsturnat de la putere regimul prorus al preşedintelui Viktor Ianukovici, potrivit Agerpres.

Această sumă se dovedeşte însă insuficientă pentru a face faţă nevoilor acestei ţări, confruntată cu o secesiune sprijinită de Moscova, şi FMI a apreciat recent că Ucraina va avea nevoie de un ajutor suplimentar de 19 miliarde de dolari dacă războiul va continua în 2015.

Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a afirmat joi că Ucraina are nevoie de o conferinţă internaţională a donatorilor pentru a evita intrarea în incapacitatea de plată, în pofida ajutorului promis deja de Fondul Monetar Internaţional.

„Pentru a putea supravieţui acestei perioade dificile şi a evita intrarea în incapacitate de plată, avem nevoie de o conferinţă internaţională a donatorilor, adoptarea unui plan de restabilire la această conferinţă, precum şi de ajutor din partea partenerilor noştri occidentali”, a spus Arseni Iaţeniuk în plenul parlamentului de la Kiev

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cu ce se ocupă iubita fiului Mădălinei Apostol. Tony radiază de fericire
Fanatik.ro
“Bîrligea va fi vândut cu 15 milioane de euro!” Anunțul zilei după ce fostul atacant al FCSB a marcat o dublă în Serie A
Capital.ro
Daniel Zamfir pregătește măsuri pentru turism și companiile de stat. Ce se întâmplă cu voucherele și Poșta Română
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Val de scuze din Bulgaria după declarațiile controversate ale lui Radev la adresa României: „Ne pare rău, frații noștri români”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se împlinesc 11 ani de la focarul din Colectiv. Cei responsabili pentru cumplitul eveniment nu au plătit nici acum despăgubirile victimelor
iamsport.ro
Uluitor! A ajuns la FCSB, n-a fost păstrat, dar nu regretă: 'M-am bucurat, nu făceam față'
MediaFlux
De ce se sărbătorește Halloween-ul. Cum a devenit populară această sărbătoare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT