RADU STROE, audiat la Parchet în DOSARUL APUSENI

Radu Stroe, fost ministru de Interne, a fost audiat, vineri, la Parchetul General - Secţia Militară în Dosarul accidentului aviatic din Munţii Apuseni, în care şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion.
Ionela Marcu
12 dec. 2014, 10:37
RADU STROE, audiat la Parchet în DOSARUL APUSENI

Pe 20 ianuarie, un avion de tip Britten – Norman Islander (BN 2) cu şapte persoane la bord s-a prăbuşit într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa, la peste 1.200 de metri altitudine. În avion se aflau pilotul Adrian Iovan, copilotul şi o echipă de cinci medici de la Institutul Clinic Fundeni şi de la Spitalul Elias. Medicii erau transportaţi la Oradea, unde urmau să participe la o operaţie de prelevare de organe pentru transplant.

Pilotul Adrian Iovan şi Aura Ion – o tânără, ofiţer-student – şi-au pierdut viaţa în urma accidentului aviatic.

La trei zile de la tragedia aviatică din Munţii Apuseni, Radu Stroe îşi dădea demisia din funcţia de ministru de Interne. Plecarea sa de la minister a survenit în urma unei declaraţii nefericite legate de accident: „Singurul reproş e că s-a întâmplat în mandatul meu această tragedie”.

Şeful PNL de la acea vreme, Crin Antonescu, îl apostrofa însă pe Stroe pentru afirmaţiile sale, spunând că acestea sunt „un exemplu de comunicare catastrofală, de natură să stârnească revoltă în condiţii de nemulţumire publică”.

Foştii miniştri Ramona Mănescu şi Radu Stroe au fost citaţi, marţi, la Parchetul ICCJ pentru a da declaraţii în dosarul privind accidentul aviatic din munţii Apuseni, dar audierea lor a fost amânată, întrucât aceştia nu s-au putut prezenta.

Citeşte şi Foştii miniştri Ramona Mănescu şi Radu Stroe vor fi audiaţi în dosarul accidentului din Apuseni

Cei doi foşti miniştri au anunţat procurorii că, din motive obiective, nu se pot prezenta marţi, astfel că audierea acestora a fost amânată pentru o dată ulterioară.

Şi şeful STS, Marcel Opriş, va fi chemat la Parchetul instanţei supreme pentru a da declaraţii în acelaşi dosar, au mai spus sursele citate, fără a precizat data la care acesta va fi audiat.

Citeşte şi: Aproape un an de la TRAGEDIA DIN APUSENI. Procurorii au deschis o nouă anchetă în dosarul accidentului aviatic

Deocamdată, procurorii nu au pus sub acuzare vreo persoană, fiind începută urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Cea mai frumoasă fotbalistă face furori cu ipostazele în care se pozează. Cum îi înnebunește pe bărbați
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Este obligatoriu pentru românii care locuiesc la ultimul etaj. Amenzile pot ajunge până la 10.000 de lei
Playtech.ro
Cât câștigă un farmacist la Farmacia Tei în 2026. Rețeaua se extinde și caută personal
Adevarul
O asistentă medicală a murit după ce s-a operat de un furuncul. Familia suspectează că decesul s-a produs din cauza infecțiilor nosocomiale din spital
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Peste Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu și Emeric Ienei! Medicul Generației de Aur a numit cel mai bun selecționer al României!: ”L-aș pune în vârful piramidei”
MediaFlux
Biblia și ”Planul Divin”, secretele lui Donald Trump. Nouă ore de rugăciuni pentru strategia militară a SUA
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi