Foştii miniştri Ramona Mănescu şi Radu Stroe vor fi audiaţi în dosarul accidentului din Apuseni

Foştii miniştri Ramona Mănescu şi Radu Stroe au fost citaţi, marţi, la Parchetul ICCJ pentru a da declaraţii în dosarul privind accidentul aviatic din munţii Apuseni, dar audierea lor a fost amânată pentru o dată ulterioară, întrucât aceştia nu s-au putut prezenta, potrivit unor surse judiciare.
Romania TV
09 dec. 2014, 11:30
Foştii miniştri Ramona Mănescu şi Radu Stroe vor fi audiaţi în dosarul accidentului din Apuseni

Ramona Mănescu, fost ministru al Transporturilor, şi Radu Stroe, fost ministru al Internelor, au fost citaţi, săptămâna trecută, să se prezinte în 9 decembrie la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a fi audiaţi în legătură cu producerea accidentului din munţii Apuseni, în urma căruia pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion au murit, au declarat pentru MEDIAFAX sursele citate.

Citeşte şi: Noi dezvăluiri despre TRAGEDIA aviatică din Apuseni. Adrian Iovan A MURIT ÎN CHINURI

Cei doi foşti miniştri au anunţat procurorii că, din motive obiective, nu se pot prezenta marţi, astfel că audierea acestora a fost amânată pentru o dată ulterioară.

Şi şeful STS, Marcel Opriş, va fi chemat la Parchetul instanţei supreme pentru a da declaraţii în acelaşi dosar, au mai spus sursele citate, fără a precizat data la care acesta va fi audiat.

Citeşte şi: Aproape un an de la TRAGEDIA DIN APUSENI. Procurorii au deschis o nouă anchetă în dosarul accidentului aviatic

În acest dosar, procurorii au decis începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu, dar şi pentru neluare şi nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu.

Citeşte şi: Fost director ROMATSA, audiat în dosarul TRAGEDIEI DIN APUSENI

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, doi corigenți și un premiant: „Greșeli de curtea școlii! / A făcut multe lucruri utile!”. Notele după U Cluj – Rapid 3-4
Capital.ro
Proprietarii de apartamente ar putea plăti cu 60% mai puțin la energie. Ce se pregătește pentru românii care stau la bloc
Playtech.ro
Elevii primesc 19 zile libere. Când începe cea mai lungă vacanță dintre module în anul școlar 2026-2027
Adevarul
„Vreau să câștige țara”. Cum ar fi finanțat „regele TikTok” promovarea lui Călin Georgescu cu aproape un milion de dolari
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară
MediaFlux
Impozit majorat cu 100% pentru balcoane. Noul Cod al urbanismului pentru cei de la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT