Se deschide sezonul de schi în staţiunea Rânca. Cinci pârtii vor funcţiona din weekend

Cinci pârtii din cele şase existente în Gorj vor funcţiona, începând de sâmbătă, în staţiunea montană Rânca, cea de-a şasea, amenajată pe Vârful Păpuşa, urmând să fie dată în folosinţă weekend-ul următor, a declarat vineri pentru AGERPRES şeful Serviciului de Salvamont, Sabin Cornoiu.
Romania TV
12 dec. 2014, 14:40
Se deschide sezonul de schi în staţiunea Rânca. Cinci pârtii vor funcţiona din weekend

Sezonul de schi s-a deschis oficial în staţiunea Rânca la sfârşitul săptămânii trecute, când s-a schiat pe o singură pârtie.

„Se vor da în folosinţă cinci pârtii, cele patru din centrul staţiunii şi pârtia de copii de la intrarea din staţiune. Drumul se prezintă în condiţii foarte bune, nu a mai nins de două zile, este curăţat drumul, inclusiv drumurile din staţiune, drumurile interne. Stratul de zăpadă este între 30 şi 50 de centimetri, pe pârtia principală este de aproape 50 de centimetri, întrucât a fost ajutat şi de tunurile cu zăpadă artificială, funcţionează şi nocturna, iar de weekend-ul următor va funcţiona şi cea de-a şasea pârtie, cea de pe Vârful Păpuşa. Centrele de închiriat echipamente de schi sunt deschise, şcolile sunt deschise, turiştii au condiţii optime de practicare a sporturilor de iarnă. Pârtia din centrul staţiunii, M 1, are o lungime de 650 de metri şi un grad de dificultate mediu, fiind dotată şi cu nocturnă”, a precizat şeful Serviciului de Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.

Pentru evitarea incidentelor pe pârtiile de schi, salvamontiştii le recomandă turiştilor care practică sporturile de iarnă să-şi verifice echipamentul cu atenţie, să modifice tensiunea la legătura de schi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT