Guvernul a aprobat proiectul legii bugetului de stat pe 2015. Ponta: Nu vor fi taxe noi anul viitor VIDEO

Guvernul s-a reunit vineri într-o şedinţă extraordinară pentru a aproba proiectul legii bugetului de stat pe 2015 şi pe cel al asigurărilor sociale de stat 2015, urmând ca sâmbătă Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să stabilească calendarul dezbaterilor şi votului la proiectul de lege. Şedinta de guvern era programată iniţial pentru ora 10.00, dar a fost reprogramată pentru ora 17.00, pentru a incepe insa in jurul orei 19.00.
Romania TV
12 dec. 2014, 17:34
Guvernul a aprobat proiectul legii bugetului de stat pe 2015. Ponta: Nu vor fi taxe noi anul viitor VIDEO

„Cele trei proiecte de lege care pleacă la Parlament sunt proiectul de lege privind aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal bugetar pe 2015 şi Strategia fiscal bugetară, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2015 şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat”, a anunţat premierul Victor Ponta, în cadrul şedinţei extraordinare a Executivului dedicate aprobării proiectului legii bugetului pe anul viitor. 

Premierul Victor Ponta a anunţat că după aprobarea proiectului de buget pe 2015, acesta va fi dezbătut în Parlament, apoi adoptat şi trimis spre promulgare la preşedintele României. 

Ministerele Muncii, Dezvoltării, Finanţelor, Fondurilor Europene, Agriculturii, Mediului, Transporturilor, Economiei vor avea bugete mai mari anul viitor, în timp ce alocările pentru ministerele Sănătăţii, Culturii şi Administraţiei şi Internelor vor fi mai mici.

Educaţie va primi, în 2015, trei miliarde de lei în plus faţă de acest an, reprezentând 3,51% din PIB, a anunţat premierul Victor Ponta, adăugând: „Să dea Dumnezeu să trăim împreună momentul în care vom putea aloca 6% din Produsul Intern Brut !”.

„Educaţia primeşte 3 miliarde de lei în plus faţă de anul actual. Toate sumele necesare pentru cofinanţarea fondurilor europene sunt prevăzute în buget. 19 miliarde de lei şi titlurile executorii din 2015 le plătim anul acesta, cele din 2016 le plătim în 2015”, a spus Victor Ponta.

Premierul a mai spus că „există un singur domeniu care chiar dacă primeşte ceva în plus, primeşte nesemnificativ şi sper că vom reuşi să rezolvăm politic acest lucru”.

„Mă refer la domeniul apărării unde cei 0,3% din PIB, alocare suplimentară pe care ne-am angajat, nu le-am obţinut în negocierile tehnice cu Comisia Europeană poate fi obţinut doar în negocierea politică din cadrul Consiliului European”, a continuat Ponta.

„La investiţii nu am tăiat, am pus. La sănătate nu sunt mai puţini bani, sunt mai mulţi. Nu sunt taxe noi, dimpotrivă taxa pe construcţii speciale scade de la 1,5 la 1%”, a mai spus premierul.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că DNA va avea alocate ca sume, în bugetul pentru 2015, echivalentul în lei a 22 de milioane de euro, faţă de anul în curs când a avut alocate fonduri bugetare echivalând cu 20 de milioane de euro.

„DNA a avut anul acesta 20 de milioane de euro, va avea anul viitor 22 de milioane de euro. Deci, nu se taie, se pune. Şi cred că e valabil pentru fiecare instituţie din această ţară ca atunci când cere, primeşte ceea ce a cerut şi ceea ce putem să oferim din banii pe care-i avem cu toţii”, a declarat premierul Victor Ponta, în cadrul şedinţei extraordinare de Guvern în care s-a aprobat proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale pentru 2015.

Ponta i-a cerut ministrului delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, să elaboreze un proiect care să prevadă că bugetul va fi transmis la Parlament numai în format electronic, metodă specifică perioadei moderne, şi nu cu 40 de copii printate, ca în prezent, conform „regulamentelor învechite”.

„Înţeleg că se printează toate exemplarele solicitate de către membrii Biroului Permanent şi o să vă rog să facem şi un proiect de lege, să nu mai trimitem în forma asta, ci să trimitem în formă electronică. Suntem în secolul 21”, a spus Ponta în şedinţa de guvern.

BUGET 2015. Creştere IMPORTANTĂ la Ministerul Muncii. Vezi câţi bani primeşte fiecare instituţie în parte

În cadrul aceleiaşi reuniuni, Guvernul va adopta şi Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2015-2017. Alte proiecte de Hotărâri care urmează a fi aprobate în şedinţa Executivului vizează acordarea unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul IV – 2014 şi aprobarea bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2015.

BUGET 2015. Creştere economică de 2,5%, inflaţie medie anuală de 2,2% şi deficit de 1,8%

Tot printr-o Hotărâre, Guvernul urmează să decidă suplimentarea bugetelor Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii, pentru plata titlurilor executorii aferente trimestrului al IV-lea al anului 2014.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Ion Țiriac, pregătit să facă un pas uriaș în afaceri. E prima oară în România când se întâmplă asta
Capital.ro
Călin Georgescu și George Simion, refuz total. Tot planul și speranțele privind „turul 2 înapoi” s-au năruit
Playtech.ro
Guvernul anunță reducerea cu 50% a impozitului pe proprietate. Cine sunt românii care vor beneficia de această măsură
Adevarul
Mobilizare pentru Autostrada Bucureștiului: circulăm la vară pe A0 între A2 și A3. Stadiul lucrărilor
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
După venirea lui Moruțan, Craioveanu a spus cine a fost ”ultimul geniu” al Rapidului: ”Senzațional, la alt nivel!”
MediaFlux
Românii vor primi 1.200 de lei pe an pentru energie și gaze. Schema care ar putea înlocui plafonarea
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil