Trei persoane, arestate preventiv în dosarul MEDIAFAX GRUP

Trei persoane au fost arestate preventiv în dosarul de evaziune fiscală de la Mediafax, iar societatea este urmărită penal, potrivit România TV. În noaptea de vineri spre sâmbătă, judecătorii au decis ca cei care s-au folosit de drepturile de autor ale angajaţilor pentru a frauda statul să fie cercetaţi după gratii.
Iulian Tudor
13 dec. 2014, 07:09
Trei persoane, arestate preventiv în dosarul MEDIAFAX GRUP

Roxana Grigoruţă şi Sorin Dinu, persoane cu funcţii de conducere în SC Mediafax Group SA, şi avocatul Dragoş Chiş au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, au decis judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti.

Sâmbătă, în jurul orei 3.00, judecătorii au admis propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru cei trei persoane reţinute în dosarul Mediafax. 

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de cei trei arestaţi. Iniţial, procurorii au reţinut-o şi pe Daniela Cozac, însă procurorii nu au mai solicitat arestarea preventivă în cazul acesteia.

Toţi patru, precum şi SC Mediafax Group SA, sunt acuzaţi de Parchetul General de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, printr-o decizie din data de 23 aprilie 2013, i s-a acordat societăţii comerciale Mediafax Group SA eşalonarea la plată pe o perioadă de 24 de luni a obligaţiilor fiscale exigibile, în sumă totală de 3.949.358 lei.

În acest context, societatea comercială, reprezentanţi ai acesteia, precum şi persoane din cadrul unor cabinete de avocatură implicate în avizarea legalităţii actelor acestei societăţi au creat şi aplicat, în mod continuat, o schemă de sustragere de la plata taxelor şi impozitelor, implicând constituirea unor societăţi fantomă pe numele unor persoane lipsite de posibilităţi materiale, profitând tocmai de situaţia acestora, societăţi ce au fost antrenate în circuitul comercial astfel alcătuit.

DOSARUL MEDIAPRO. Directorii şi angajaţii erau PREMIAŢI cu bani proveniţi din evaziune fiscală

‘În acest fel SC Mediafax Group SA era protejată, responsabilitatea plăţii taxelor şi impozitelor fiind transferată în sarcina celorlalte societăţi, împotriva cărora se declanşau măsurile de poprire a conturilor pentru neplata taxelor şi executare silită a acestora, proceduri inutile, deoarece nu deţineau în patrimoniu bunuri sau alte active ce puteau fi executate’, susţin procurorii.

De asemenea, reprezentanţii de drept ai societăţilor comerciale fantomă nu au exercitat în fapt administrarea acestora, controlul fiind asigurat de Roxana Grigoruţă, Dana Cozac şi Sorin Dinu, persoane cu funcţii de conducere în SC Mediafax Group SA.

În plus, aceştia erau cei care dispuneau emiterea facturilor în numele societăţilor fantomă, indicând sumele ce trebuiau facturate, plăţile către colaboratorii societăţilor respective (deja angajaţi cu contract individual de muncă la SC Mediafax Group SA sau alte societăţi din grup), coordonând totodată activitatea persoanei desemnate de aceştia pentru a se ocupa de organizarea contabilităţii societăţilor fantomă.

‘Persoanele beneficiare ale drepturilor de autor, din care o parte semnificativă erau angajate şi la societăţile din grup cu contracte individuale de muncă, erau determinate de angajaţii de la resurse umane să semneze contracte de cesiune drepturi de autor cu aceste societăţi, fără a intra în contact direct cu reprezentanţii legali, în sensul existenţei unor negocieri a clauzelor de contractare a muncii acestora, de termene de livrare a produselor’, mai spus anchetatorii.

Reţineri în dosarul de evaziune şi spălare de bani privind Mediafax Group

Anchetatorii precizează că practica semnării contractelor de cesiune drepturi de autor între persoanele angajate ale Mediafax Grop SA şi societăţile controlate de persoanele cercetate se perpetua de la o lună la alta prin semnarea de acte adiţionale la aceste contracte (în cadrul cărora se modifica doar suma remuneraţiei), angajaţii fiind puşi în faţa faptului împlinit ori de câte ori erau chemaţi la departamentul resurse umane al Mediafax, unde le erau prezentate spre semnare respectivele înscrisuri, cei mai mulţi dintre angajaţi semnându-le fără a le mai citi, activitatea fiind o pură formalitate.

‘Semnarea contractelor de cesiune drepturi autor se făcea fără a exista o negociere prealabilă, cu toate că această condiţie era o prevedere contractuală. Mai mult, decizia rezilierii şi semnării unor noi contracte cu alte societăţi nu se făcea la iniţiativa angajaţilor, aceştia fiind practic transferaţi prin decizia conducerii Mediafax către alte societăţi comerciale în care modul de colaborare (angajare) se desfăşura identic’, mai declară Parchetul General.

Prejudiciul total produs statului în acest caz se ridică la 16.809.964 lei.

Mediafax Group a precizat că îşi va promova cu vigoare în justiţie punctul de vedere diferit de cel al procurorilor şi inspectorilor antifraudă care încadrează drepturile de autor la evaziune fiscală, potrivit Mediafax. „În fapt, procurorii şi inspectorii antifraudă califică activităţile de drept de autor independente ca dependente şi le încadrează la evaziune fiscală. Avem un punct de vedere diferit asupra faptelor şi îl vom promova cu vigoare în justiţie„, se arată în comunicat.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
„Țintă necooperantă!” Ce s-ar întâmpla dacă avionul lui Vladimir Putin ar pătrunde în spațiul aerian al României. Răspunsul lui Radu Miruță, noul șef al MApN
Capital.ro
Ce a schimbat, de fapt, Traian Băsescu în România. Dan Voiculescu îl judecă peste ani: O catastrofă irepetabilă
Playtech.ro
Ce nu este bine să faci între Crăciun și Anul Nou, potrivit tradiției
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
wowbiz.ro
Clipe cumplite pentru Loredana Groza, în prag de sărbători! Tatăl artistei se află în stare gravă la spital: „Tata…fă-te bine”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce cadouri se dau de Crăciun în familia lui Dan Negru. Prezentatorul Kanal D a dezvăluit și ce își dorește pentru 2026
iamsport.ro
Moartea tragică a tatălui lui Loți Bölöni. Drama a avut loc la meciul legendarului fotbalist: ”Am vrut să îi spun asta, dar nu am îndrăznit. Cred că undeva sus ți-e scrisă soarta”
MediaFlux
Anunț oficial cu privire la salariul minim. Cine va suporta noile taxe
stirilekanald.ro
Explozie pe Autostrada A1! Un camion plin cu GPL a sărit în aer după un accident cu un TIR. Imagini șocante
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend