Belgia va fi luni PARALIZATĂ de o grevă generală: Transporturile, primele afectate

Avioane blocate la sol, trenuri, tramvaie şi autobuze rămase în depouri, acces blocat în birourile administraţiei locale, aşa ar arăta Belgia care riscă să fie paralizată luni de o grevă naţională de 24 de ore organizată de mai multe sindicate pentru a protesta faţă de politica de austeritate a guvernului, transmite AFP.
Marius Neagu
14 dec. 2014, 12:45
Belgia va fi luni PARALIZATĂ de o grevă generală: Transporturile, primele afectate

De la Liege până la Ostende, nicio regiune nu ar urma să fie scutită de aceste proteste care vor fi organizate în comun de cele trei mari confederaţii sindicale din Belgia, FGTB (socialist), CSC (creştin) şi CGSLB (liberal), faţă de planurile premierului Charles Michel de a realiza economii de 11 miliarde de euro în decurs de cinci ani, relatează Agerpres.

Transporturile ar urma să fie primele afectate. Începând de duminică de la ora locală 22.00 (21.00 GMT), traficul aerian ar urma să se oprească în totalitate în Belgia, întrucât controlorii aerieni au decis să se alăture grevei naţionale de luni, ceea ce înseamnă că organizaţia care gestionează traficul aerian belgian nu va putea asigura decolarea sau aterizarea avioanelor timp de 24 de ore. Celelalte mijloace de transport ar urma să fie de asemenea total paralizate, întrucât ar trebui să nu circule nici un tren, atât pe reţeaua naţională, cât şi pe legăturile externe, de duminică seară, de la ora 22.00.

MAE atenţionează cu privire la greva controlorilor de trafic aerian din Belgia

Şcolile, închisorile, administraţia publică şi chiar şi tribunalele ar urma să fie în grevă. De asemenea, programele radio ar urma să fie înlocuite de muzică iar sectorul industrial şi distribuţia, precum şi poşta ar urma să funcţioneze la ralanti sau chiar să fie oprite.

Organizaţiile sindicale, care au strâns 120.000 de persoane cu prilejul unor proteste organizate luna trecută la Bruxelles, continuă să denunţe programul de reforme al premierului Charles Michel, 38 de ani, cel mai tânăr premier din istoria Belgiei. Printre măsurile vizate de premier se numără majorarea vârstei de pensionare de la 65 la 67 de ani precum şi reducerea cheltuielilor în serviciile publice, cultură şi transporturi, totul în ideea de a realiza economii de 11 miliarde de euro în decurs de cinci ani.

Ultima grevă naţională în Belgia a avut loc în 2012 faţă de guvernul condus de premierul socialist Elio di Rupo

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gigi Becali confirmă Fanatik: El e omul cu transferurile la FCSB! „Îl știu de copil, a făcut niște tâmpenii”. Update exclusiv
Capital.ro
Un val de aer rece aduce ploi și ninsori în România. ANM anunță cum se schimbă vremea la începutul săptămânii
Playtech.ro
Firmele renunță la angajați, dar un domeniu face recrutări. Cine are cele mai mari șanse să se angajeze
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Modificări privind indemnizaţia pentru creşterea copilului. Un proiect de lege pentru părinți a fost avizat în Senat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT