Alunecare de teren în Indonezia: Cel puţin 39 de morţi şi zeci de dispăruţi

Echipe de intervenţie din Indonezia continuau să caute supravieţuitori în nămol luni, la trei zile de la o alunecare de teren produsă în Insula Java, al cărei bilanţ a ajuns la 39 de morţi, relatează AFP, citată de Agerpres.
Filip Stan
15 dec. 2014, 08:49
Alunecare de teren în Indonezia: Cel puţin 39 de morţi şi zeci de dispăruţi

O alunecare de teren în Indonezia a mărit bilanţul victimelor la 39 de morţi şi 69 de dispăruţi, Alunecarea de teren s-a produs în urma ploilor torenţiale şi a făcut ravagii vineri seară, în comuna Jemblung, iar şansele de a mai găsi supravieţuitori erau destul de reduse, potrivit autorităţilor locale.

‘Echipele de salvare au descoperit noi cadavre în nămol, ridicând bilanţul deceselor la 39’, a declarat pentru agenţia franceză de presă purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale pentru Catastrofele Naturale, Sutopo Purwo Nugroho.

Peste o mie de echipe de salvare, printre care soldaţi şi poliţişti, îşi continuă lucrările de săpare cu buldozere, lopeţi şi mâinile goale în imensele mormane de nămol roşu care s-au acumulat în satul devastat, situată într-o vale înconjurată de coline şi păduri. ‘Ne rugăm şi sperăm că îi vom putea salva pe cei dispăruţi, dar şansele sunt minime’, a adăugat Sutopo.

Citeşte şi Alunecare de teren în Indonezia: Cel puţin opt morţi şi 100 de dispăruţi

La scurtă vreme de la catastrofă, eforturile echipelor de intervenţie au fost îngreunate de ploi diluviene, însă vremea s-a mai îmbunătăţit începând de duminică. Alunecările de teren sunt frecvente în timpul sezonului ploios în Indonezia, o ţară din Asia de Sud-Est cu climat tropical. Aproape jumătate din cele 250 de milioane de locuitori trăiesc în zone propice alunecărilor de teren. Pe lângă acest tip de catastrofă naturală, cel mai mare arhipelag din lume este de asemenea afectat de seisme şi de erupţii vulcanice, notează AFP, citată de Agerpres.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
David Popovici, legendă la Settecolli! Cu ce record apare pe „panoul” campionilor
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Ce trebuie să faci dacă primești o amendă în străinătate. Mulți șoferi români nu cunosc procedura
Adevarul
Cum a fost pregătit Pogromul de la Iași din 1941. Drumul de la ură la unul dintre cele mai mari masacre din istoria României
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Fostul mare atacant de la Dinamo, la un pas de tragedie: ”Am văzut luminița de la capătul tunelului”
MediaFlux
Îl mai recunoști? În anii 2000, era cel mai râvnit bărbat din telenovelele de pe Acasă TV, însă astăzi arată așa. Puțini și-au dat seama cine e
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?