Chivu, în atenţia lui Juventus Torino

Gruparea Juventus Torino, ocupanta locului 2 în Serie A, cu un joc mai puţin disputat, este interesată de achiziţionarea unor jucători aflaţi la sfârşit de contract cu cluburile lor, printre fotbaliştii pe care îi are în vedere numărându-se Walter Samuel şi Cristian Chivu de la Inter Milano.
Romania TV
02 mart. 2012, 19:11
Chivu, în atenţia lui Juventus Torino

Potrivit calciopro.com, Juventus are nevoie de întăriri pentru sezonul viitor în care are mari şanse de a evolua în Liga Campionilor şi, din motive economice, oficialii torinezi sunt foarte atenţi la piaţa jucătorilor cu cost de transfer zero.

Chivu îi interesează pe oficialii «alb-negrilor» în mod desosebit, pe de o parte pentru că poate evolua atât fundaş central cât şi fundaş stânga, iar pe de altă parte pentru că vârsta de 32 de ani îi poate permite să mai joace la un nivel ridicat câteva sezoane„, a scris sursa citată.

Fundaşul român îşi va încheia contractul cu Inter la finalul actualului sezon şi, până în prezent, gruparea milaneză nu i-a propus prelungirea contractului. Presa italiană a scris că de serviciile sale mai este interesată gruparea Napoli.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințul Harry și Meghan Markle se mută înapoi în Marea Britanie. Regele Charles a aflat că se vor întoarce acum câteva zile
Fanatik.ro
„Ce vă face să credeți că vrem să-l vindem pe Baiaram?”. Declarație surpriză despre transferul vedetei de la Craiova. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar joi, 20 august. Cât valorează euro, dolarul și francul elvețian. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT | Dronă marină, neutralizată de un avion F-16 în apropierea platformei Neptun Deep
iamsport.ro
BREAKING | E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică! Ilie Bolojan, anunț privind formare unui Guvern
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat