Cuspida „Profeţiei”: Ce semnifică şi ce spune despre tine

Dacă te-ai născut între 18 şi 25 decembrie, faci parte din “Cuspida Profeţiei”.
Alina Costache
16 dec. 2014, 14:31
Cuspida

Cei născuţi în Cuspida Profeţiei sunt adesea o combinaţie ideală de optimism specific Săgetătorului şi pragmatism tipic Capricornului. Cei care aparţin acestei cuspide deţin atât viziunea pentru a obţine succesul, cât şi determinarea şi voinţa pentru a-şi transforma visele în realitate.

Prietenoşi şi sociabili, dar şi responsabili şi de încredere, nativii acestei cuspide nu se opresc până ce nu devin cei mai buni în domeniul pe care şi l-au ales.

Sunt loiali, amuzanţi, sinceri şi corecţi. Întotdeauna sunt pregătiţi să ofere tot ce au mai bun şi se aşteaptă să primească la fel în schimb. Se înţeleg de minune cu copiii, iar printre joburile ideale pentru ei se numără cele de profesor sau educator, dar au succes şi în domenii ceva mai aventuroase, care să implice călătorii frecvente, scrie eva.ro.

Iar când vine vorba de defecte, nerăbdarea este o problemă în ceea ce-i priveşte. Vor ca lucrurile să se rezolve rapid şi nu sunt dispuşi să aştepte. De asemenea, pot da dovadă de impulsivitate în situaţiile limită şi pot avea tendinţe către autoizolare.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințul Harry și Meghan Markle se mută înapoi în Marea Britanie. Regele Charles a aflat că se vor întoarce acum câteva zile
Fanatik.ro
Primul „11” al Universității Craiova cu Ararat-Armenia! Singura dilemă a lui Filipe Coelho. Exclusiv
Capital.ro
Alertă aeriană în România, în noaptea de miercuri spre joi. A fost emis un mesaj RO-Alert după ce o dronă a pătruns în spațiul aerian național
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 29 de ani a fost sfâșiată de urs, la doar o zi după ce fusese cerută în căsătorie. Tragedia a avut loc sub privirile logodnicului
iamsport.ro
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”
MediaFlux
Horoscop 20 august. Ziua în care se întoarce norocul! O zodie primește o șansă pe care nu o poate rata
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat