Proteste anti-putere, la Iaşi. Premierul Ungureanu, huiduit la el acasă VIDEO

Noi proteste la Iaşi, în ziua în care a avut loc  reuniunea comună dintre guvernele României şi Republicii Moldova. Ieşeni, dar şi reprezentanţi ai Mişcării "Noua Dreaptă" s-au adunat în faţa Universităţii Alexandru Ioan Cuza unde au scandat împotriva lui Traian Băsescu şi a Guvernului. Premierul Ungureanu a fost din nou huiduit de protestatari, aşa cum s-a întâmplat şi vineri seara.
Romania TV
03 mart. 2012, 08:34
Proteste anti-putere, la Iaşi. Premierul Ungureanu, huiduit la el acasă VIDEO

Aproximativ o sută de persoane au protestat sâmbătă la Iaşi. După ceremonia oficială de primire a membrilor Guvernelor român şi moldovean, oamenii au început să strige lozinci împotriva Guvernului, a lui Traian Băseascu şi a lui Mihai Răzvan Ungureanu (ieşean de origine), dar şi a Elenei Băsescu.

Lasă-ne, lasă-ne, Băsescule!”, „Băsescu, nu rezişti, nici nu mii de securişti!”, „Jos Băsescu”, „Ţi-au adus spionul să-ţi apere tronul”, „Jos mafia din Iaşi”, „Caracatiţa lui Nichita”, „Băsescu, nu rezişti nici cu mii de securişti”, „Iaşiule, trezeşte-te”, „Elena Băsescu nu uita, gramatica este a ta”, au scandat protestatarii.

Ei au cerut demisia şefului statului, a premierului şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

La manifestaţie au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Mişcării „Noua Dreaptă”, veniţi să susţină unirea Basarabiei cu România. Ei au scandat „Basarabia este România”, „Jos hotarul de la Prut” şi „Basarabia pământ românesc”.

La finalul reuniunii guvernamentale comune, Mihai Răzvan Ungureanu a avut din nou parte de huiduieli.

La ieşirea din sediul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, unde a avut loc şedinţa, premierul român, omologul său moldovean Vlad Filat şi miniştrii celor două cabinete au fost huiduţi de un grup de aproximativ de 20 de persoane, aflate pe trotuarul din faţa instituţiei.

Oamenii au scandat „Jos Guvernul securist”, „Jos mafia”, Afară, afară, trădători din ţară”, „Vrem anticipate”, „PDL – UDMR, aceeaşi mizerie”, „Cuza domnitor, Băsescu trădător”.

Ce a spus Ungureanu despre protestatari

Conducătorii unui stat democratic trebuie să asigure dreptul la protest al membrilor comunităţii, dar revendicările avansează şi probleme pe care guvernele nu le pot face, a comentat premierul Mihai Răzvan Ungureanu protestele de la Iaşi.

Şi eu lupt pentru dreptul lor de a protesta, iar ceea ce am făcut astăzi nu reprezintă altceva decât ceea ce este de datoria noastră, să putem aduce un plus de bunăstare şi celor care sunt nemulţumiţi şi foarte săraci, nu pentru a-i face mulţumiţi deodată, ci pentru măcar a le spune şi a le dovedi că aceste guverne muncesc. În rest, în ceea ce priveşte natura revendicărilor, sunt şi lucruri pe care guvernele nu le pot face„, a spus Ungureanu.

Ideea dreptului la protest a fost susţinută şi de premierul Republicii Moldova, care a arătat că, într-un stat democratic, există drepturi şi libertăţi pentru cetăţeni, inclusiv la protest, iar autorităţile trebuie să poată oferi prosperitate, dar nu prin enunţuri, ci printr-o creştere economică durabilă.  „Să nu credeţi că la Chişinău, în faţa Guvernului, a fost linişte, şi acolo au fost proteste”, a adăugat Filat.

Şedinţa comună a guvernelor român şi moldovean a fost organizată la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi a durat aproximativ trei ore.  Aceasta a fost prima reuniune comună a celor două guverne.

Premierul român Mihai Răzvan Ungureanu şi omologul său moldovean Vlad Filat au fost primiţi cu onoruri militare, sâmbătă dimineaţă, la Iaşi. Cu puţin timp înaintea începerii ceremoniei, care se desfăşoară în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, câteva zeci de persoane adunate în zonă au scandat „Basarabia este România”, „Jos hotarul de la Prut”.

Sâmbătă dimineaţă, pe trotuarul din faţa Univeristăţii „Alexandru Ioan Cuza” au fost montate garduri metalice pentru a delimita zona, astfel încât trecătorii să nu aibă acces. În zonă au fost moblizate, de altfel, forţe sporite ale Poliţiei şi Jandarmeriei.

Câteva zeci de persoane, între care şi membri ai organizaţiei „Noua Dreaptă”, s-au adunat în faţa Univeristăţii „Alexandru Ioan Cuza”, în aşteptarea membrilor Guvernelor român şi moldovean. Acestea aveau steaguri tricolore şi pancarte cu mesaje precum „Somnul naţiunii ucide democraţia”, „Proletari din toate ţările, uniţă-vă”, „România are cangrenă: toată clasa politică”, „Revoluţia decentă, Noua Dreaptă”. Printre cele câteva zeci de persoane se află şi membri ai „Noua Dreaptă”, care au steaguri cu însemnele organizaţiei.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a fost fluierat şi vineri la sosirea în sediul Primăriei Iaşi, unde a a vut loc o recepţie organizată cu prilejul prezenţei în oraş a şefului Guvernului şi a miniştrilor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat