Ne părăsesc marii actori. O vedetă dragă românilor nu a mai prins Sărbătorile

Actriţa italiană Virna Lisi, premiată la Cannes pentru rolul interpretat în filmul "Regina Margot", de Patrice Chéreau, a murit la vârsta de 78 de ani, a anunţat, joi, agenţia de presă italiană Ansa, care îl citează pe fiul artistei.
Romania TV
18 dec. 2014, 12:32
Ne părăsesc marii actori. O vedetă dragă românilor nu a mai prins Sărbătorile

Frumoasa actriţă italiană, născută la Ancona, în 1936, al cărei nume real a fost Virna Pieralisi, a jucat în câteva zeci de filme, turnate în Italia, Franţa, dar şi la Hollywood, şi a avut ca parteneri de afiş pe unii dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, precum Alain Delon, Richard Burton şi Marcello Mastroianni.

Şi-a început cariera foarte devreme, la vârsta de 17 ani, în 1953, dar a trebuit să aştepte anul 1994 pentru a primi consacrarea mondială, câştigând la Cannes premiul pentru cea mai bună actriţă, cu rolul Caterina de Medici pe care l-a interpretat în filmul „Regina Margot”. Pentru acelaşi rol, actriţa italiană a fost recompensată şi cu premiul César pentru cel mai bun rol feminin secundar.

Ultima ei apariţie pe marele ecran datează din 2002, în filmul „Le plus beau jour de ma vie”, turnat de fiica lui Luigi Comencini, Cristina.

A avut şi o prestigioasă carieră în televiziune, jucând în numeroase seriale italiene.

Filmografia ei bogată include şi pelicula „Cum să-ţi ucizi soţia?/ How to Murder Your Wife”, regizat de Richard Quine în 1965, în care a interpretat rolul feminin principal şi l-a avut ca partener pe Jack Lemmon.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Schimbare la TV! După Antena 1, încă un post din România va transmite meciurile de la Campionatul Mondial
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Rezolvare subiecte matematică Evaluarea Națională 2026. Cerința care i-ar putea departaja pe elevii foarte bine pregătiți
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ipoteză șoc în cazul lui Emil Gânj. Criminalist: „Probabil că și-a luat viața”
iamsport.ro
BREAKING | Gigi Becali a mai dat un jucător afară de la FCSB! Fotbalistul mai avea un an de contract, dar tocmai a semnat rezilierea
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?