DNA a trimis în judecată o grupare care a produs evaziune de peste 12 milioane de lei

Două societăți comerciale şi 14 persoane au fost trimise în judecată, luni, de procurorii Serviciului Teritorial Timiș al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 12 milioane de lei, potrivit unui comunicat al DNA, transmite Agerpres.
Romania TV
22 dec. 2014, 12:48
DNA a trimis în judecată o grupare care a produs evaziune de peste 12 milioane de lei

Membrii grupării sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală sau complicitate la evaziune fiscală, spălarea banilor, uz de fals în formă continuată.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, grupul infracțional era condus de Dănuț Florin Măran, administrator de facto al firmelor Technocer SRL și Dateco SRL. Acesta, cu sprijinul altor 13 persoane cercetate în același dosar, printre care și Marcel Ladislau Adler, administrator la Dateco SRL, și Francisc Ioan Toth, administrator la Technocer SRL, s-a sustras de la plata sumei de 12,33 milioane de lei (reprezentând TVA în valoare de 7,99 milioane de lei și impozit pe profit în sumă de 4,34 milioane de lei) pe care cele două firme o datorau bugetului statului, cu titlu de impozite și taxe.

O parte din suma provenind din evaziune fiscală a fost transferată succesiv prin conturile unor persoane juridice, iar ulterior a fost remisă lui Florin Dănuț Măran și reintrodusă în circuitul civil în scopul însușirii ei de către acesta.

‘În demersul de a obține, în mod ilicit, avantaje pecuniare mai multe, inculpatul Măran Florin Dănuț a pus la punct un mecanism complex, prin intermediul căruia a obținut diferite sume de bani care, în realitate, ar fi trebuit achitate statului român cu titlu de impozite și taxe’, se arată în comunicatul DNA.

Pentru obținerea sumelor de bani, Măran a inițiat și constituit un grup infracțional organizat la care au aderat succesiv Ciprian Stănescu, Ioan George Munteanu, Istrate Stănescu, Marcel Stănescu, Zaharia Radu, Benoni Mihai, Alexandru Radi, Marcel Rădulescu, Dragoș Burghel și Ferman Stănescu.

Astfel, prin firme administrate în drept sau în fapt de către aceștia, au fost simulate relații comerciale fictive, cu scopul de a fi diminuate taxele și impozitele datorate.
‘Au fost simulate operațiuni fictive de vânzare a unor bunuri către firme cu sediul în România care, conform prevederilor legislației fiscale, beneficiau de restituirea TVA. În realitate scopul operațiunilor l-a constituit compensarea cu suma ce ar fi trebuit obținută din TVA cu taxele și impozitele pe care, în mod real, firmele respective ar fi trebuit să le achite bugetului statului, corespunzător bunurilor vândute’, se mai arată în comunicatul DNA.

Practic, Florin Dănuț Măran a acceptat și a dispus înregistrarea, cu intenție, în contabilitatea firmelor Technocer SRL și Dateco SRL, a unui număr de 203 documente contabile ce au avut consecința diminuării obligațiilor fiscale cu suma de 12,33 milioane de lei. Cu aceste documente contabile se atesta, în mod neadevărat, existența unor operațiuni comerciale de achiziție a unor mărfuri de la un număr de 18 societăți comerciale.
Complicii lui Măran, trimiși și ei în judecată în același dosar, au acceptat să îi remită facturi fiscale false în numele unor firme în care figurau sau figuraseră cu diferite calități (asociați, administratori, împuterniciți ori ca reprezentanță în fapt), iar pentru crearea unei aparențe de realitate a operațiunilor financiare ‘atestate’ de acele facturi au fost întocmite și mai multe documente justificative false.

‘Scopul acestor din urmă acte era acela de a spori și întări credibilitatea existenței acelor relații comerciale, astfel ca, în cazul unui control, să fie mai dificilă la o verificare sumară identificarea neregulilor cu privire la acele relații. Tot în acest scop, inculpatul Măran Florin Dănuț le-a solicitat celorlalți coinculpați înregistrarea în contabilitate și declararea la organele fiscale a relațiilor comerciale pentru ca, pe de o parte să înlăture eventuale suspiciuni care ar fi putut plana asupra sa cu ocazia unei verificări sumare a organelor de control, iar pe de altă parte, pentru a răsturna practic vinovăția din sarcina sa în cea a celorlalți coinculpați sau asupra administratorilor firmelor implicate în activitatea infracțională, întrucât în asemenea caz, neplata taxelor și impozitelor cădea în sarcina acestor din urmă persoane fizice și juridice și nu în sarcina firmelor administrate în fapt de inculpatul Măran Florin Dănuț’, se precizează în documentul remis de procurorii anticorupție.

În vederea recuperării prejudiciului, procurorii DNA au instituit sechestru asiguratoriu asupra a unor terenuri de peste 200.000 mp din județul Timiș, estimate la peste 2,29 milioane de euro, aparținând lui Măran. De asemenea, s-a dispus aplicarea sechestrului asupra unor bunuri imobile deținute de Florin Dănuț Măran, pe raza județului Timiș.
Procurorii au recuperat, până la data trimiterii în judecată a lui Măran suma de peste opt milioane de lei din valoarea totală a prejudiciului.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Dana Roba și-a dus fetițele din țară! Make-up artistul a plecat în vizită la sora ei
Fanatik.ro
Cine este fotbalistul din SuperLiga care a livrat informații în Grecia despre Universitatea Craiova: „El e foarte mobil și ține mingea”
Capital.ro
Se pregătește un partid pentru Călin Georgescu: Un brand autodefinit drept mesianic. Nu va renunța!
Playtech.ro
Cât contează salariul din ultimii ani la calculul pensiei. Exemple concrete de calcul
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un român a fost găsit cu fața acoperită de sânge sub un pod din Italia. Autoritățile încearcă să găsească vinovatul
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
Dispare ajutorul de șomaj din România? Anunțul zilei
stirilekanald.ro
Tragedie într-o școală din Rusia. Un elev de 10 ani a fost ucis de un coleg de 15 ani. Criminalul a filmat atacul
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”