Prăpăd în România: COD GALBEN de NINSORI, VISCOL şi POLEI în aproape toată ţara

Meteorologii au emis o avertizare COD GALBEN de ninsoare pentru regiunile din sudul şi sud-estul ţării, dar şi pentru celelalte regiuni ale ţării, valabilă în intervalul 28 decembrie, ora 20 – 29 decembrie, ora 23. În total, 35 de judeţe vor fi afectate. Atenţionarea este valabilă de luni seară.
Filip Stan
27 dec. 2014, 20:28
Prăpăd în România: COD GALBEN de NINSORI, VISCOL şi POLEI în aproape toată ţara

În intervalul 28 decembrie, ora 20 – 29 decembrie, ora 23, aria ninsorilor şi cea a viscolului se va extinde în aproape toată ţara. Astfel, ninsorile, intensificările vântului, precipitaţiile mixte şi poleiul vor cuprinde majoritatea regiunilor ţării.

Începând de duminică seara (28 decembrie) ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Lunca Dunării şi în Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei. 

În cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în estul Olteniei, vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.

VREMEA DE REVELION.Meteorologii au realizat prognoza meteo pentru Revelion, fiind aşteptate temperaturi extrem de scăzute şi o vreme de iarnă adevărată.

Miercuri, în ultima zi a anului, e ger pătrunzător în primele ore în aproape toată ţara, termometrele vor arăta chiar şi în jur de minus 20 grade în estul Transilvaniei, iar peste zi e o vremea deosebit de rece în centru, est şi în sud, unde chiar şi peste zi vor fi valori sub pragul gerului, aşadar vor fi între minus 14 şi minus 4 grade. Mai ninge izolat în sud şi în sud-est. Vântul mai spulberă zăpada în Dobrogea, în sudul Moldovei şi în estul Munteniei.

VREMEA DE REVELION. Noaptea de Revelion va fi geroasă în aproape toată ţara, cu minime sub minus 20 grade în estul Transilvaniei. De joi până duminică vremea rămâne deosebit de rece, geroasă, îndeosebi nopţile şi dimineţile. Temporar mai ninge slab, pe arii restrânse, în special în nord şi în est.

VREMEA DE REVELION PE REGIUNILE ŢĂRII

VREMEA DE REVELION LA MUNTE. În perioada 29 decembrie – 4 ianuarie, temperatura aerului va marca o creştere, după care se va menţine relativ constantă până la sfârşitul intervalului, cu valori apropiate de normele perioadei, respectiv maxime diurne între -4 şi -2 grade şi minime nocturne situate în general între -9 şi -7 grade.

VREMEA DE REVELION BANAT. În săptămâna 29 decembrie-4 ianuarie, regimul termic nu va avea variaţii importante, fiind caracterizat de medii regionale ale maximelor diurne între 1 şi 4 grade şi ale minimelor nocturne între -4 şi -1 grad.

VREMEA DE REVELION CRISANA. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în medie, între 0 şi 3 grade, iar cele minime între -4 şi -2 grade, vremea devenind normală din punct de vedere termic. În aceeaşi perioadă sunt aşteptate lapoviţe şi ninsori, moderate cantitativ.

VREMEA DE REVELION IN TRANSILVANIA. În ultimele zile ale anului, temperaturii aerului vor fi nesemnificative, maximele diurne urmând a se situa, în medie, între -2 şi 2 grade, iar minimele nocturne între -8 şi -4 grade, valori ce vor caracteriza un regim termic normal pentru această perioadă a anului. Între 29 decembrie şi 4 ianuarie vor fi predominant ninsori, pe arii extinse.

VREMEA DE REVELION IN MARAMURES. Vremea va fi normală din punct de vedere termic, cu uşoare variaţii termice în limite apropiate de mediile multianuale ale perioadei, respectiv temperaturi diurne situate între -2 şi 2 grade şi nocturne între -6 şi -3 grade. Precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare după data de 29 decembrie.

VREMEA DE REVELION IN MOLDOVA. Între 29 decembrie şi 4 ianuarie nu vor fi oscilaţii semnificative ale temperaturii aerului, care va avea valori diurne situate între 0 şi 3 grade şi valori nocturne de -5…-4 grade Celsius, apropiate de normele climatologice ale perioadei. Probabilitatea pentru precipitaţii locale, predominant ninsori, va fi ridicată între 29 decembrie şi 4 ianuarie

VREMEA DE REVELION IN DOBROGEA. Săptămâna 29 decembrie – 4 ianuarie caracterizată de un regim termic mai constant, concretizat prin valori medii diurne cuprinse între 3 şi 6 grade, în timp ce minimele nocturne se vor situa în jurul valorii de 0 grade Celsius. Aici sunt aşteptate precipitaţii doar sub formă de ploaie.

VREMEA DE REVELION IN MUNTENIA. Regimul tremic nu va avea variaţii importante, valorile de temperatură urmând a avea uşoare oscilaţii în jurul mediilor multianuale ale perioadei, respectiv medii ale maximelor de 2…4 grade şi ale minimelor de -4…-2 grade. După data de 27 decembrie aproape zilnic se vor semnala precipitaţii mixte la nivel local, în general slabe cantitativ.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Ce diferență de vârstă există între Elizabeth Omoregie și Gabriela Moreschi, jucătoarele de la CSM București care au o relație și nu se mai ascund
Capital.ro
Amendă de 5.000 de lei pentru românii care au fântână și fosă în curte. Regula obligatorie pe care mulți proprietari o ignoră
Playtech.ro
Ți se închid aplicațiile singure pe telefon? Ce trebuie să verifici ca să rezolvi rapid problema VIDEO
Adevarul
Val de reacții la mesajul angajatei care lucrează de pe plajă. „O zi normală și productivă de lucru, într-un decor neobișnuit”
wowbiz.ro
Ultimul interviu al lui Ioan Isaiu, înainte de moartea fulgerătoare: „Nu poți cronometra gândul și visul”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Tudorel Stoica: ”Pensia mea? Mi-e rușine să spun”. Câți bani încasează lunar legenda Stelei
MediaFlux
Când e Înălțarea în 2026. Ziua coincide cu o altă sărbătoare mare din România
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi