Tu ştii regula celor 2 secunde? Îţi poate salva viaţa

Regula de două secunde spune, în aplicarea ei principală, că trebuie să laşi să treacă două secunde între maşina din faţa ta şi maşina ta, cât să ai timp să reacţionezi dacă se întâmplă ceva din senin. Avem şi un clip care ne arată cât de important e să păstrezi distanţa faţă de maşina care te precede.
Romania TV
28 dec. 2014, 10:36
Tu ştii regula celor 2 secunde? Îţi poate salva viaţa

Regula este importantă pentru că nu stabileşte un anumit număr de metri ca distanţă regulamentară între tine şi maşina din faţa ta, ci variază această distanţă odată cu viteza. Cu cât ai viteză mai mare, cu atât trebuie să laşi distanţa mai mare, pentru ca între maşina din faţă şi tine să ai două secunde la dispoziţie pentru a reacţiona.

Unii ignoră acest principiu elementar şi stau lipiţi de maşina din faţă, pe principiul că vor avea suficient timp să frâneze dacă şi aceasta o va face. Cum timpul de reacţie al unui şofer obişnuit este de peste 0.5 secunde din momentul în care vede pericolul şi momentul în care ia primele măsuri (apasă frâna, trage de volan etc.), faptul de a sta la mai puţin de 1 secundă de maşina din faţă este moarte curată. Cu cât lungeşti această distanţă, cu atât mai bine. 2 secunde sunt suficiente majorităţii şoferilor pentru a reacţiona la timp.

Clipul video de mai jos ne arată cât de la limită a scăpat şoferul maşinii din care se filmează, care stâtea prea aproape de maşina din faţă (dar nu lipit de ea, totuşi), din cauza unui imbecil angajat într-o depăşire fără a-i păsa de restul traficului. Reflexele l-au salvat in extremis, dar nu uitaţi: ţineţi, oameni buni, distanţa suficientă faţă de maşina care vă precede. Nu vă scade nici rangul, nici nu veţi ajunge mai târziu la destinaţie. Aviz amatorilor!

Apropo, regula de două secunde spune, în aplicarea ei secundară, să laşi să curgă două secunde înainte de a intra cu botul într-o intersecţie, după ce semaforul s-a făcut verde. Nu să stai două secunde pe loc, ci să porneşti mai încet, asigurându-te dreapta-stânga că nu intră niciun zevzec pe culoarea roşie a semaforului sau pe un galben „întârziat”. Plecatul în trombă de la semafor poate fi satisfăcător, până intră un deştept în tine din lateral, pentru că şi el se grăbea, la rândul lui…

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Maria de la Mireasa a recunoscut că a făcut declarații care l-au deranjat pe Bogdan. Ce i-a spus la task-ul cătușelor
Fanatik.ro
Titular pentru România în Polonia, apoi transfer de milioane în Bundesliga sau Serie A? Hagi a vorbit public despre el: „Merită!”
Capital.ro
Noua taxă TollRo vine cu amenzi neașteptate. Cât poate plăti un șofer care nu achită la timp
Playtech.ro
Ai primit salariul mai târziu decât data din contract. Ce drepturi ai și când întârzierea devine o problemă
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Dan Bursuc, accident pe Dorobanți! Un șofer i-a zgâriat mașina după ce nu i-a fost acordată prioritate | Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte