Căutările avionului companiei AirAsia au fost suspendate pe durata nopţii

Căutările avionului care a dispărut, duminică, au fost suspendate pe durata nopții, au anunţat surse din Ministerul indonezian al Transporturilor.
Filip Stan
28 dec. 2014, 15:50
Căutările avionului companiei AirAsia au fost suspendate pe durata nopţii

Căutările pentru descoperirea unui avion al AirAsia dispărut duminică dimineață între Indonezia și Singapore cu 162 de persoane la bord au fost suspendate pe durata nopții și vor fi reluate luni dimineață, a anunțat Ministerul indonezian al Transporturilor. 

La bordul aparatului se aflau 156 de indonezieni, trei sud-coreeni, un francez, un malaezian și un singaporez, potrivit aceleiași surse. Erau 138 de pasageri adulți, 16 copii și un sugar. „Francezul era copilotul”, a precizat purtătorul de cuvânt al companiei, J.A.Barata.

Aviația militară indoneziană a indicat că a trimis două avioane pentru a efectua cercetări într-o regiune la est de Java, sud-est de Pangkalan Bun, în provincia Kalimantan.

Citeşte şi Avionul AirAsia dispărut: Ultima FOTOGRAFIE a pilotului

Aparatul era exploatat de AirAsia Indonezia, o sucursală a AirAsia cu baza la Kuala Lumpur în Malaezia, care domină piața companiilor aeriene cu costuri reduse în Asia de Sud-Est.

„Avionul era în stare bună, dar condițiile meteorologice nu erau foarte bune”, a declarat directorul aviației civile indoneziene, Djoko Murjatmodjo, într-o conferință de presă în aeroportul din Jakarta.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
Ea este fata găsită într-o valiză abandonată în râul Olt. Cu cine a fost văzută Valentina ultima dată
Fanatik.ro
Drama tânărului care se poate lăsa de fotbal după accidentul echipei Dinamo 2 de la Câmpulung: „Mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață”. Video - Fanatik.ro
Capital.ro
Cum ar vota românii dacă astăzi ar avea loc alegeri parlamentare. Sondaj CURS: 47% vor alegeri anticipate, iar AUR rămâne pe primul loc în intenția de vot
Playtech.ro
Cât se câștigă la cules de struguri în 2026. Recolta este bogată, dar podgoriile duc lipsă de muncitori
Adevarul
Cristian Pîrvulescu critică „spectacolul” din jurul lui Georgescu: „DIICOT nu trebuie să se joace”
wowbiz.ro
Detaliul cutremurător din cazul tinerei găsite moartă în valiză: Tatăl Valentei a vorbit cu ea cu doar câteva ore înainte să moară. Ce au descoperit legiștii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 22 de ani a căzut de pe Colosseum, în Italia. Motivul pentru care se afla pe monument fără schelă
iamsport.ro
Fostul jucător al FCSB a numit antrenorul ideal pentru roș-albaștri: ”E cea mai bună variantă!”
MediaFlux
Horoscop 23 septembrie 2026. O zi care întoarce situația pentru mai multe zodii! Apare un adevăr care nu mai poate fi ignorat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte