Putin a câştigat peste 66% din voturile alegătorilor ruşi din Bucureşti

Un număr de 373 de cetăţeni ruşi au votat, duminică, la secţia deschisă în sediul Consulatului general al Federaţiei Ruse de la Bucureşti, dintre aceştia 249 optând pentru Vladimir Putin.
Romania TV
05 mart. 2012, 09:04
Putin a câştigat peste 66% din voturile alegătorilor ruşi din Bucureşti

Reprezentanţii secţiei de votare au declarat că două treimi dintre cei care şi-au exprimat votul la Bucureşti, au optat pentru Vladimir Putin, respectiv 66,75%.

Pe locul al doilea în preferinţele electoratului rus de la Bucureşti s-a aflat liberalul Mihail Prohorov, care a obţinut 62 de voturi. De asemenea, Ghennadi Ziuganov a întrunit 35 de voturi, Vladimir Jirinovski 12 voturi, iar Serghei Mironov 12 voturi. Trei buletine de vot au fost anulate.

Vladimir Putin a câştigat alegerile prezidenţiale de duminică din Rusia cu 63,9 la sută din voturi, potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a aproximativ tuturor voturilor, relatează AFP.

Putin a obţinut 63,9 la sută după numărarea buletinelor din 98,47 la sută din birourile de vot, potrivit datelor anunţate de Comisia Electorală Centrală.

Comunistul Ghennadi Ziuganov obţine 17,18 la sută din voturi, liberalul Mihail Prohorov 7,7 la sută, populistul Vladimir Jirinovski 6,24 la sută, iar candidatul de centru Sergehi Mironov 3,84 la sută. Rata de participare a atins 64 la sută.

Vladimir Putin, premier din 2008, a părăsit Kremlinul în acelaşi an deoarece Constituţia nu îi permitea să efectueze mai mult de două mandate consecutiv.

El l-a propulsat pe subordonatul său Dmitri Medvedv la preşedinţie, iar acesta din urmă a renunţat la un nou mandat prezidenţial în favoarea mentorului său.

O reformă constituţională a ridicat mandatul de la patru la şase ani, astfel că Putin va avea dreptul să se prezinte şi la alegerile din 2018 şi să se menţină la putere până în 2024.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Ce transfer! Universitatea Craiova dă o super lovitură: fundaşul central a fost vândut pe o sumă total neaşteptată. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România