Băsescu: Explotarea de gaze din Marea Neagră va începe probabil din 2015-2017

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că zăcămintele de gaze naturale descoperite în Marea Neagră oferă României perspectiva independenţei energetice şi se deschide posibilitatea exportului de gaze în Europa. Băsescu a făcut aceste afirmaţii la Constanţa, după vizita făcută la bordul navei de prospecţiuni Deepwater Champion, a companiei Exxon.
Romania TV
05 mart. 2012, 13:50
Băsescu: Explotarea de gaze din Marea Neagră va începe probabil din 2015-2017

„România are perspectiva independenţei energetice totale (…) România poate fi una din sursele de gaze şi pentru ea şi pentru alte ţări din Europa”, a declarat Traian Băsescu. Acesta a arătat că numai în perimetrul Neptun, Deepwater Champion a identificat un zăcământ de 100 de miliarde de metri cubi de gaze, în condiţiile în care consumul anual al României oscilează între 14,2 miliarde în 2011 şi un consum previzionat pe 2012 de 14,8 miliarde.

Marea Neagră ar putea asigura indepenenţa energetică cu atât mai mult cu cât o parte apreciabilă din gazele consumate în România provin din producţia internă, cam 11-11,4 miliarde de metri cubi. „Faceţi socoteala câţi ani ne-ar ajunge depozitul deja găsit”, a spus Băsescu arătând că mai sunt perimetre în care se va trece la prospecţiuni în perioada următoare.

Preşedintele a precizat totuşi că va mai trece ceva vreme până când exploatarea efectivă va începe, cel mai probabil 2015-2017.

„Exploatarea va începe după ce vor fi încheiate toate prospecţiunile şi, probabil, din 2015, 2016, 2017, România poate fi independentă deplin din punct de vedere energetic”, a spus Băsescu.

În 3 februarie, preşedintele declara că şi-a amânat, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, vizita ce urma să aibă loc a doua zi pe vasul de explorare al ExxonMobil, care forează pe blocul Neptun din Marea Neagră.

La începutul unei întrevederi la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii ExxonMobil şi Petrom, Traian Băsescu îşi exprima regretul că a trebuit să fie amânată această vizită pe vasul Deepwater Champion, care urma să fie efectuată la invitaţia operatorilor petrolieri.

Ian Fisher, directorul general al sucursalei ExxonMobil Explorare şi Producţie România, l-a informat pe şeful statului că operaţiunea de forare demarată la sfârşitul lunii decembrie a progresat în ultimele săptămâni, însă a fost încetinită din cauza vremii furtunoase. El a subliniat că nava de forare are o tehnologie ultramodernă şi, în ciuda vremii furtunoase şi a mării agitate, nu s-a deplasat decât un metru de la locul de forare.

„Am înţeles că tehnologia de la bordul navei este ca în Star Trek?”, a întrebat Băsescu. Reprezentantul ExxonMobil i-a răspuns că tehnologia folosită la forare a avansat foarte mult, putând fi comparată cu cea din serialul SF. Pe nava Deepwater Champion sonda de forare este acţionată prin „joystick-uri”, un progres extraordinar faţă de tehnologia de acum 30 de ani, a spus acesta.

De asemenea, Fisher i-a spus preşedintele că sonda navei are o capacitate de forare de până la 3.000 de metri adâncime, deşi nivelul la care se forează acum în Marea Neagră este de 1.000 metri.

Preşedintele Băsescu a subliniat în întrevederea cu reprezentanţii companiilor petroliere că blocul Neptun în care forează acum ExxonMobil şi Petrom este situat pe teritoriul recuperat acum doi ani de la Ucraina, de la sud-est de Insula Şerpilor.

ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EEPRL), o filială a companiei Exxon Mobil, împreună cu Petrom, au început forajul de explorare la sonda Domino 1, prima sondă de explorare în ape de mare adâncime din sectorul românesc al Mării Negre, potrivit unui comunicat al Petrom.

„Sonda Domino 1 este situată în blocul Neptun, la 170 kilometri de ţărm, în ape cu adâncimea de aproximativ 1.000 de metri şi va fi forată cu tehnologie de ultimă generaţie. Forajul va fi executat de către vasul ultramodern de clasă mondială Deepwater Champion, care a sosit recent în apele româneşti după finalizarea programului de foraj offshore din Turcia. Se estimează că operaţiunile de foraj vor dura aproximativ 90 de zile”, se arată în comunicatul Petrom.

Petrom şi Exxon au încheiat în 2008 o înţelegere referitoare la explorarea în comun a potenţialului de hidrocarburi a zonei de mare adâncime din perimetrul Neptun.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce avere impresionantă are iubitul Simonei Halep. Afacerile de succes în care este implicat Dorin Mateiu
Capital.ro
O decizie a Ryanair privind locurile din avion este anchetată: taxa care a stârnit controverse
Playtech.ro
Cât costă un plin după ultima ieftinire a carburanților. Prețurile din București, Cluj, Iași și Constanța
Adevarul
„Situația din Crimeea ajunge și la noi”. Mesaje de panică privind lipsa de combustibil puse de ruși pe internet
wowbiz.ro
Emil Gânj, condamnat definitiv la închisoare pe viață! Avocatul familiei victimei: „Despăgubirile vor fi imputate statului roman”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O mașină a fost cuprinsă de foc în parcarea unui bloc din Iași. Pompierii intervin de urgență
iamsport.ro
Un fost antrenor din SuperLiga, bătut în vestiar după ce i-a făcut avansuri unui jucător: 'Mi-a zis că este adevărat'
MediaFlux
Rusia face baze militare la granița cu NATO. Mari îngrijorări în Europa
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți