Elena Udrea: PMP va susţine MOŢIUNEA de cenzură a PNL, dar cu o CONDIŢIE

Elena Udrea, liderul PMP, se îndoieşte de şansele moţiunii de cenzură a PNL. Preşedintele PMP spune la RFI că partidul său va susţine demersul liberalilor, însă numai dacă documentul va conţine şi punctele de vedere ale Partidului Mişcarea Populară privind "proasta guvernare a PSD". Udrea crede că mai degrabă se va merge pe soluţia unui Guvern PNL-PSD, "un fel de Guvern USL".
Ionela Marcu
07 ian. 2015, 08:24
Elena Udrea: PMP va susţine MOŢIUNEA de cenzură a PNL, dar cu o CONDIŢIE

„Guvernul PSD este destul de solid, are susţinere destul de solidă în Parlament. Pe de altă parte, eu nu sunt foarte sigură de susţinerea pe care ar avea-o un alt Guvern din partea domnului Iohannis. Mai degrabă, în lumina acestei relaţii bune pe care o are cu domnul Victor Ponta, cred că s-ar merge pe soluţia dată de doamna Gorghiu ieri, adică un Guvern ceva şi cu PNL şi cu PSD, un fel de Guvern USL”, a declarat Elena Udrea.

Liderul PMP s-a arătat sceptic în ceea ce priveşte succesul unei moţiuni de cenzură.

PNL va depune MOŢIUNE DE CENZURĂ. Gorghiu: Ne dorim ALEGERI ANTICIPATE

„Nu ştiu nici din punct de vedere al susţinerii în Parlament a unei moţiuni de cenzură dacă ar putea avea succes această moţiune şi deci s-ar schimba guvernarea PSD cu o guvernare PNL, dar nici din punct de vedere al dorinţei reale a PNL-ului şi a domnului Klaus Iohannis de a face această schimbare”, afirmă preşedintele PMP.

Elena Udrea pune condiţii pentru susţinerea moţiunii de cenzură a PNL: „Partidul Mişcarea Populară în măsura în care o moţiune de cenzură ar fi bazată pe argumentele proastei guvernări, pe care noi le avem şi le vom expune în permanenţă ca partid de Opoziţie, singurul ce a rămas, va susţine această moţiune. În măsura, deci, în care vom regăsi acolo reprezentate şi punctele noastre de vedere legate de proasta guvernare a PSD-ului”.

REACŢIA premierului Ponta la anunţul PNL de depunere a unei MOŢIUNI DE CENZURĂ

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ce a făcut sora Valentinei, femeia găsită moartă într-o valiză, la câteva săptămâni de la decesul acesteia. Gestul care a emoționat o țară întreagă
Fanatik.ro
Csikszereda duce scandalul la TAS! Amendată pentru steagurile secuiești și scandările „Ria, Ria, Hungaria”, clubul se războiește cu FRF și LPF
Capital.ro
Alertă meteo ANM: Cod galben de vânt puternic, ploi și ninsori. Ce regiuni sunt vizate
Playtech.ro
Ce sunt gropile misterioase apărute pe Calea Crângași. Răspunsul lui Ciprian Ciucu a stârnit reacții: „Și eu credeam la fel”
Adevarul
„Ne-au măcelărit!”. Candidații pentru posturile de director de școală, surprinși de subiectele de la prima probă. 69% rată de promovare
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de vânt puternic în mare parte din țară! Zonele în care rafalele ajung până la 80 de km/h
iamsport.ro
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
MediaFlux
SUA cer Europei mobilizarea rapidă spre est. România este direct vizată
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT