Ungureanu, dispus să rămână premier şi după alegeri

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni seara, că este dispus să accepte o eventuală propunere de a conduce în continuare Guvernul din partea formaţiunii politice care va câştiga alegerile parlamentare, precizând că a preluat postul de prim-ministru pentru a construi, nu pentru a "petici".
Romania TV
06 mart. 2012, 08:49
Ungureanu, dispus să rămână premier şi după alegeri

Întrebat la postul public de televiziune dacă ia în calcul şi varianta în care cei care vor câştiga alegerile, în noiembrie, îi vor propune să preia din nou funcţia de premier, Ungureanu a răspuns „evident că da”.

„Nu mă gândesc că în noiembrie lucrurile se închid, pentru că dacă m-aş gândi aşa, ar trebui să peticesc şi nu să construiesc. Eu am venit să construiesc, nu să peticesc”, a adăugat şeful Guvernului, citat de Mediafax.

El a susţinut totodată că nu a primit până în prezent vreo propunere din partea PDL de a intra în acest partid şi că la acest moment nu şi-a stabilit ca obiectiv să intre într-o formaţiune politică în perspectiva viitoarelor alegeri, adăugând însă că acest lucru va fi aflat „la momentul potrivit”.

Întrebat totodată dacă intenţionează să candideze la viitoarele alegeri prezidenţiale, Ungureanu a arătat că prioritatea sa este ca Guvernul să funcţioneze şi că, dacă programul de guvernare va avea efectul social dorit, atunci se poate discuta şi pentru „mai departe”.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
David Popovici, medalie de AUR în finala de la 200 de metri liber la Settecolli! Starul român, ovaționat la urcarea pe podium
Capital.ro
Viitorul premier al României. Călin Georgescu sau George Simion? Anunțul liderului senatorilor AUR, Petrișor Peiu: Să ajungă la vârf
Playtech.ro
Când devine periculoasă expunerea la soare. La ce ore este recomandat să stai la plajă vara și ce indică indicele UV
Adevarul
Wizz Air renunță la mai multe zboruri din România. Compania explică de ce elimină rutele
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Se află în vacanță în Grecia și susține că știrile despre peștele-iepure ar fi ”o mare vrăjeală”: ”Sunt goale plajele în România, de asta! Lumea poate să vină liniștită”
MediaFlux
Horoscop iulie. Patru zodii care dau lovitura în iubire. Venus intră în Leu și schimbă tot
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?