Tragedia de la Paris, pomenită în slujba de comemorare la care a participat preşedintele Iohannis

Tragedia de la Paris a fost amintită duminică în slujba de comemorare a 70 de ani de la deportarea celor 70.000 de sași și șvabi din România în lagărele de muncă sovietice, slujbă la care a participat și președintele Klaus Iohannis.
Iulian Tudor
11 ian. 2015, 09:50
Tragedia de la Paris, pomenită în slujba de comemorare la care a participat preşedintele Iohannis

Episcopul Bisericii Evanghelice din România de Confesiune Augustană, s-a referit în predica sa, la atacurile din Franța, potrivit Agerpres.

Președintele Klaus Iohannis a participat la slujba comemorativă alături de președintele Forumului Democrat al Germanilor din România, Paul Porr, și primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor.

Klaus Iohannis urmează să ia parte, tot duminică, alături de alți șefi de stat și de guvern, la Marșul solidarității de la Paris, organizat după atacurile armate ce au avut loc în aceste zile în Franța.

Printre cei urmează să participe la acest marș, alături de președintele Franței, Francois Hollande, se numără cancelarul german — Angela Merkel, premierii Spaniei — Mariano Rajoy, Italiei — Matteo Renzi, Marii Britanii — David Cameron, Ungariei — Viktor Orban, șeful diplomației ruse Serghei Lavrov, președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, precum și președintele Consiliului European, Donald Tusk.

Participarea la Marșul solidarității de la Paris este „un semnal ferm al dorinței de implicare a României în lupta împotriva terorismului și a extremismului de orice fel„, a declarat sâmbătă Klaus Iohannis.

În fața atacurilor barbare care au avut loc în Franța, Europa și întreaga lume liberă își arată unitatea și solidaritatea. Gândurile și inimile noastre au fost alături de cetățenii francezi de la începutul acestor atacuri. Prezența alături de ceilalți șefi de stat și de guvern la Paris va da un semnal ferm al dorinței de implicare a României în lupta împotriva terorismului și a extremismului de orice fel„, se arată în documentul citat.

Președintele Klaus Iohannis a adăugat că ampla manifestare ce va avea loc la Paris nu este o condamnare doar a atacului de la redacția publicației franceze Charlie Hebdo, ci și a antisemitismului.

„Prin participarea la acest marș împotriva urii și a violenței condamnăm nu doar atacurile asupra redacției Charlie Hebdo, ci și antisemitismul care a condus la alte crime într-un magazin evreiesc din Paris„, menționa șeful statului.

Manifestații de acest gen au avut loc și sâmbătă, în mai multe orașe din Franța, unde s-au adunat, potrivit autorităților, citate de AFP, peste 200.000 de persoane. Zeci de mii de oameni au manifestat, în marile capitale europene, împotriva terorismului și în semn de respect față de victimele atacurilor armate din Franța.

Și în România, aproximativ 200 de persoane au participat sâmbătă, în fața Ambasadei Franței la București, la o manifestare organizată de Asociația Francaise Du Monde (Asociația Democratică a Francezilor Expatriați) pentru a păstra un moment de reculegere și a condamna atentatele de la Paris.

În total, 17 persoane au fost ucise în trei zile: 12 în atacul de la redacția Charlie Hebdo, o polițistă în apropiere de Paris și patru persoane în atacul armat urmat de o luare de ostatici la un magazin evreiesc din estul Parisului. Cei trei atacatori au fost uciși vineri de forțele de ordine.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Lovitură pentru Universitatea Craiova! Jucătorul dorit de Mihai Rotaru a semnat până în 2029 cu altă echipă
Capital.ro
Banii cash se schimbă complet. Se pregătește o revoluție a numerarului. Bancnotele viitorului au fost deja prezentate
Playtech.ro
Hainele din cauza cărora nu ţi se permite accesul în avion. La ce să fii atent vara aceasta când pleci în concediu
Adevarul
Prințul Louis a furat din nou spectacolul la Trooping the Colour. Gesturile sale au devenit virale
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins legenda Stelei ”cu tehnica extraordinară” potențialul: ”Putea să fie la un nivel foarte ridicat!”
MediaFlux
Se dau 540 lei în plus la pensie. Iată cum se pot obține banii
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți