Radu Stroe şi-a dat demisia din PLR şi vrea să se înscrie în UNPR

Radu Stroe a declarat marţi că şi-a dat demisia din PLR, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu. 
Iulian Tudor
13 ian. 2015, 10:28
Radu Stroe şi-a dat demisia din PLR şi vrea să se înscrie în UNPR

Radu Stroe susţine că intenţionează să se înscrie în UNPR în perioada următoare, precizând că nu face reproşuni nimănui şi că este o decizie personală.

„Am demisionat din motive personale din PLR. Nu fac reproşuri nimănui şi e decizie persoană. La începutul sesiunii parlamentare îmi voi anunţa adeziunea la grupul parlamentar al PSD, din care face parte şi UNPR”, a declarat Stroe pentru Mediafax.

Decizia lui Radu Stroe vine după ce s-au făcut calculele intrării la guvernare a PLR alături de PSD. Fostul ministru de Interne a rămas în afara negocierilor.

PNL SE RUPE. Trei dintre cei şase europarlamentari liberali sunt alături de Tăriceanu

La sfârşitul lunii mai 2014, Radu Stroe a fost exclus din Partidul Naţional Liberal.

„Motivaţia excluderii mele e ca am susţinut menţinerea USL. Le-am arătat că viaţa a demonstrat că decizia politică a fost greşită, şi e decizia lor. Nu înţeleg în ce direcţie se îndreapta PNL, însuşi comportamentul faţă de domnul Tărcieanu este cel putin inelegant. El rămâne totuşi unul dintre cei mai vechi liberal (…) Regret enorm că Partidul Naţional Liberal se îndreaptă cu paşi repezi către o prăpastie”, declara atunci Radu Stroe.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Din ce câștigă bani Nadia Comăneci la 65 de ani. Afacerile pe care le are în America alături de soțul ei
Capital.ro
Puțini români știu ce rol are acest buton din tabloul electric. Verificarea lui poate preveni o tragedie
Playtech.ro
Două autoturisme ajung simultan într-o intersecție nedirijată, fără indicatoare sau semafoare. Ambele merg înainte. Care are prioritate?
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România