Povestea cutremurătoare a unei fetiţe de 3 ani. Inimioara Elenei are nevoie de AJUTOR pentru a bate sănătos

Elena Antoneac nu a împlinit încă 3 anișori, însă viața a pus-o la mari încercări încă de la prima respirație. Bucuria pe care au trăit-o părinții la nașterea micuței a fost repede umbrită de o veste cumplită pe care au primit-o de la medici, care au diagnosticat-o pe Elena cu stenoză valvulară pulmonară şi o mulţime de alte complicaţii.
Roxana Gagiu
23 ian. 2015, 07:31
Povestea cutremurătoare a unei fetiţe de 3 ani. Inimioara Elenei are nevoie de AJUTOR pentru a bate sănătos

Îți mai amintești de copilărie și de clipele frumoase pe care le petreceai alături de prieteni alergând ore întregi cu o bucurie explozivă? Ce ai spune dacă alți copii nu se bucură de toate aceste lucruri, ajungând să petreacă cea mai frumoasă etapă a vieții pe holurile spitalelor. Elena, o fetiță de 2 ani și 8 luni, suferă de stenoză pulmonară severă.

După ce a fost mai întâi internată la Iași, după care la Târgu Mureș, Elena împreună cu mama sa au mers în Germania, unde a fost operată pe cord deschis. După operație, au urmat dese controale cu fetița în București, unde medicii specialiștii i-au pus următoarele diagnostice: traspoziție de vase mari necorectată, DSV larg de 13 mm, DSA de 10 mm, stenoză pulmonară severă, anastomoză cavo-pulmonară tip Glenn.

Vestea primită de la medicii români i-au bulversat foarte tare pe părinți, iar singura șansă de a trăi a rămas reîntoarcerea în Germania, pentru o intervenție chirugicală la Bad Oeynhausen – Hope for the children, care costă 1.500 de euro. După operație, fetița mai are nevoie de o serie de controale si analize post-operatorii, suma totală ridicându-se la 20.000 de lei.

„Trăim un coșmar, numai o mamă știe ce e în sufletul ei când copilul ei suferă. Mi-aș da și viața doar ca să știu că fetița noastră să fie bine și sănătoasă. Avem mare nevoie de ajutorul oamenilor și sperăm din tot sufletul ca soarele să răsară și în casă noastră”, declară, cu ochii plini de lacrimi, mama Elenei.

Asociatia “Salvează o inimă” a demarat de urgență o campanie de strângere de fonduri, ce-o vor ajuta pe Elena să trăiască. Donațiile pot fi realizate pe platforma de donații online a Asociației, https://salveazaoinima.ro/campaigns/elena-antoneac/ sau în conturile bancare deschise pe numele tatălui, Dan Antoneac.

RO68BRDE070SV30966000700 (RON)

RO30BRDE070SV36526800700 (EURO)

RO21BRDE070SV3652980700 (USD)

Citeşte şi: Mădălin, elev în clasa a XII-a, se luptă cu o boală CUMPLITĂ. Ajută-l să zâmbească iar!

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Fiul angajatului de la Dinamo mort în accident face lumină după ce nu s-a mai prezentat la antrenamentele echipei: „Asta am simțit”. Update Exclusiv
Capital.ro
ANAF trimite notificări românilor care nu și-au declarat veniturile din 2025! Cât timp au la dispoziție să evite impunerea din oficiu
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Primele declarații ale președintelui Donald Trump, după ce democrații au preluat controlul Congresului.
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT