„Activitate SEXUALĂ nefirească” în Parlamentul Marii Britanii! Document TOP SECRET

Un fișier top secret care scotea la iveală "un comportament sexual nefiresc" în interiorul parlamentului britanic a fost descoperit recent în Arhivele Naționale. Potrivit Metro, documentul a fost clasificat și ascuns de ochii publicului timp de 35 de ani. 
Alina Costache
22 ian. 2015, 13:49

Intitulat „Acuzații împotriva fostului (…) înclinații sexuale nenaturale; aspecte de securitate 1980 Oct 27 – 1981 Mar 20”, documentul a fost descoperit de lectorul universitar Chris Murphy, la sfârșitul anului trecut, în arhivele din Kew, sud-vestul Londrei.

Murphy a declarat pentru Sky News că a fost șocat în momentul în care a descoperit documentul, în luna noiembrie.

„M-am uitat de două ori la titlu, care este puțin cam vag, și m-am întrebat ce ar putea să însemne și care ar putea fi implicațiile”, a spus lectorul universitar.

Potrivit Daily Mail, documentul, care se pare că a fost văzut chiar de Margaret Thatcher, la acea vreme premier al Marii Britanii, se află încă în posesia cabinetului primului ministru, purtătorul de cuvânt declarând că informația este mult prea sensibilă pentru a fi făcută publică. Cu toate aceste, oficialii au spus că fișierul va fi predat celor care anchetează scandalul de pedofilie care a dinamitat parlamentul britanic în anii 1980. 

Citiţi mai multe pe jurnalul.ro

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Mașini interzise în Europa. Lista completă a țărilor și orașelor în care nu mai au voie să circule autoturismele Euro 3, Euro 4 sau Euro 5. Care este situația din România
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat