Fondul de Garantare a Pensiilor „înghite” banii românilor: Investim, de fapt, în salariile conducerii

Cele nouă persoane implicate în conducerea şi administrarea Fondului de Garantare a Drepturilor în Sistemul de Pensii Private au consumat în 2013 peste 1,4 milioane de lei, iar suma s-a păstrat şi în 2014. Principala sarcină a angaţilor structurii subordonate ASF este să plaseze puţin peste 1 milion de lei în depozite şi titluri de stat.
Alina Costache
26 ian. 2015, 13:42
Fondul de Garantare a Pensiilor

Mircea Oancea, directorul general al Fondului de Garantare a Drepturilor în Sistemul de Pensii Private, încasează lunar aproximativ 17.000 de lei sau echivalentul a 4.000 de euro, au arătat pentru ECONOMICA.NET surse din piaţă. Potrivit acestora, directorul economic al Fondului, Gabriela Crăciunică, ridică, la rândul ei, în jur de 15.500 de lei, iar directorul financiar, Decebal Barbu, încasează lunar aproximativ 12.000 de lei, în timp ce contabila instituţiei primeşte circa 5.500 de lei în fiecare lună.

Citeşte şi Ameninţare pentru sustenabilitatea sistemului public de pensii

De altfel, bugetul total alocat cheltuielilor cu personalul de către instituţia care trăieşte din contribuţiile administratorilor de fonduri de pensii din România este supradimensionat, având în vedere că structura FGDSPP presupune 3 angajaţi, 3 directori şi 3 membrii ai Consiliului de Administraţie).

Continuarea pe ECONOMICA.NET.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT